„Jurnalul” lui Mihail Sebastian va fi lansat în Polonia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Jurnalul” lui Mihail Sebastian va fi lansat în Polonia

Cultură 09 Mai 2007 / 00:00 758 accesări

Una dintre primele cărţi-eveniment ale literaturii române post-decembriste, „Jurnalul” a fost publicat recent în poloneză, în traducerea lui Jerzy Kotlinski, la editura fundaţiei amintite. Pornind de la prezentarea cărţii, participanţii la eveniment, care va avea loc pe data de 10, vor mai dezbate teme precum antisemitismul, rolul culturii în raport cu traumele personale şi colective. Principalii invitaţi ai ICR Varşovia vor fi Leon Volovici şi Andrei Oişteanu, cunoscători ai operei lui Mihail Sebastian, dar şi specialişti în istoria evreilor din România. La dezbatere vor participa, de asemenea, intelectuali şi scriitori polonezi preocupaţi de istoria evreilor europeni sau de recuperarea memoriei traumatice a grupurilor minoritare, iar amfitrion va fi Krzysztof Czyzewski, preşedintele Fundaţiei Pogranicze şi editorul „Jurnalului”.

Fundaţia Pogranicze (Pe graniţă), înfiinţată la începutul anilor '90, a devenit în timp una dintre cele mai importante instituţii culturale private din Europa Centrală. Organizaţia a transformat vechea sinagogă din Sejny într-un spaţiu multifuncţional, şcoala talmudică într-un centru de documentare şi a lansat o serie editorială în care au mai apărut, printre alţii, Constantin Noica, Gabriel Liiceanu şi Norman Manea.

Taguri articol


12