Cuba a publicat jurnalul lui Ernesto ”Che” Guevara, scris în timpul luptei alături de Fidel Castro, începută în munţii Sierra Maestra. “Jurnalul unui combatant” prezintă experienţele trăite de Ernesto Guevara după sosirea sa în Cuba, la 2 decembrie 1956 şi până cu puţin înainte de declararea victoriei de către rebeli, la 1 ianuarie 1959. Potrivit văduvei lui Guevara, Aleida March, ”scopul publicării jurnalului este ca poporul cubanez şi întreaga lume să ajungă să îl cunoască pe Che şi să nu mai distorsioneze lucrurile”. Cartea a fost editată de Centrul de Studii Che Guevara, condus de Aleida March. Experţii susţin că jurnalul a fost publicat cu o asemenea întârziere pentru că era vorba despre mai multe caiete, dintre care unele lipsesc. Mare parte a materialului a fost deja inclus în “Episoadele războiului revoluţionar cubanez”, carte publicată de însuşi Ernesto Guevara, în anul 1963. Alte jurnale ale lui Che au avut un succes comercial uriaş, mai ales “Motorcycle Diaries”, memoriile sale ca student la medicină în cursul călătoriei în America Latină.
Ernesto Guevara s-a născut în Argentina, în anul 1928 şi l-a întâlnit pe Fidel Castro în 1955, în Mexic, unde acesta îşi plănuia revenirea în Cuba pentru răsturnarea regimului lui Fulgencio Batista. În cursul luptelor de gherilă din munţi, Ernesto Guevara a fost primul subordonat promovat la rang de “Comandante” de către Fidel Castro. Che a devenit la un moment dat şeful Băncii Centrale a Cubei, apoi a plecat în Africa şi după aceea în Bolivia, pentru a continua lupta armată. A fost ucis în anul 1967.