Cântăreţul canadian Justin Bieber a fost dat în judecată de un fotograf, care l-a acuzat că l-a lovit cu automobilul în timp ce îi făcea poze. Artistul de 20 de ani, care a fost achitat de acuzaţia de părăsire a locului accidentului, în vara anului trecut, a fost citat într-un nou proces deschis de fotograful Walter Lee, care susţine că a suferit răni grave după ce Justin Bieber l-a lovit cu un Ferrari alb pe artera de circulaţie Sunset Strip din Los Angeles, în iulie 2013. Potrivit documentelor depuse în instanţă, obţinute de site-ul tmz.com., fotograful cere daune pentru a-şi plăti facturile medicale şi declară că s-ar putea să nu îşi revină niciodată din cauza rănilor suferite, inclusiv hematoame, cicatrici ale piciorului stâng şi tromboză venoasă profundă.
Agenţii de poliţie au investigat incidentul în iulie 2013, după ce fotograful a afirmat că a fost prins între autovehiculul Ferrari al lui Justin Bieber şi o maşină parcată, în timp ce îi făcea poze cântăreţului, care plecase din clubul Laugh Factory din West Hollywood, cântăreţul fiind ulterior acuzat de poliţie pentru părăsirea locului accidentului. Cântăreţul canadian a fost interogat, însă a fost eliberat fără a fi pus oficial sub acuzare, iar potrivit unei surse judiciare, procurorii afirmă că nu au existat suficiente dovezi pentru a demonstra că Justin Bieber a părăsit intenţionat locul coliziunii, în care a fost rănită o persoană. Acest incident este cel mai recent dintr-o serie neîntreruptă de probleme cu legea cu care s-a confruntat Justin Bieber în ultima vreme.