Surse din anturajul cântăreţului american Justin Timberlake susţin că acesta i-ar fi cerut mâna iubitei sale, Jessica Biel, iar cei doi urmează să se căsătorească. Justin Timberlake ar fi cumpărat un inel de logodnă, iar informaţia a înroşit rafturile tabloidelor americane. Justin Timberlake şi Jessica Biel formează un cuplu din 2007, dar s-au mai despărţit pentru o scurtă perioadă în 2009 şi apoi în martie 2011, iar după patru luni s-au împăcat.
Logodna sa ar veni la numai câteva zile după ce fosta sa iubită, Britney Spears, s-a logodit cu Jason Trawick. Justin Timberlake şi Britney Spears au trăit o frumoasă poveste de iubire, care l-a făcut pe acesta să compună una dintre cele mai frumoase piese, ce i-a adus şi un premiu Grammy. Deşi toată lumea a bănuit că hitul ”Cry Me A River” a fost inspirat de Britney Spears, cu care artistul tocmai se certase, acesta a negat vehement, de fiecare dată. A fost însă dat de gol acum, de producătorul lui, Timbaland. Piesa a apărut în urma unei conversaţii telefonice urâte între cei doi îndrăgostiţi. ”S-a dus la un concert şi a văzut-o pe Britney şi ea vorbea despre el în show, ceea ce l-a scos din sărite. Eu i-am zis: ”Nu-ţi face griji”. El mi-a răspuns: ”Nu-mi vine să cred ce mi-a făcut””, a declarat muzicianul. Justin Timberlake s-a despărţit în 2002 de Britney Spears.