După o absenţă de şapte ani din lumea muzicii, Justin Timberlake a anunţat că va lansa un nou album. Este bineînţeles o revenire spectaculoasă în muzică pentru că noul său album, care include 20 de piese, este o nouă colaborare cu producătorul Timbaland. Cel mai recent album al cântăreţului era „FutureSex/LoveSounds” din 2006, de patru ori câştigător al albumului de platină, cu peste patru milioane de exemplare vândute numai în SUA.
Revenirea în lumea muzicii a lui Justin Timberlake este destul de surprinzătoare pentru că acesta a ţinut secrete înregistrările şi chiar a fost foarte ocupat cu cariera artistică, fiind protagonistul celui mai nou al film al fraţilor Coen „Inside Llewyn Davis”. Justin Timberlake este destul de ocupat şi cu poziţia de director executiv în cadrul MySpace, dar foarte discret şi constant a lucrat la noul său album. El a ţinut să dea publicităţii vestea noului său album exact când pe Twitter făcea ravagii vestea că Britney Spears vrea să părăsească X Factor. În scurt timp a postat pe contul său de Twitter că este pregătit, lăsându-şi fanii să speculezea asupra cărui lucru… Apoi a fost disponibil şi un videoclip în care Justin Timberlake povesteşte despre eforturile sale creative, conchizând că este pregătit... pentru un nou album.
Şi Beyonce a început anul în forţă. Va cânta la ceremonia de învestire a preşedintelui Obama, dar şi alături de colegele cu care forma trupa Destiny\'s Child, celebră la începutul anilor 2000, şi-a anunţat revenirea pe scenă cu un nou cântec şi un nou album, mai precis o compilaţie. Este o revenire mult-aşteptată după nouă ani de la lansarea ultimei piese a grupului. Trioul R&B a anunţat că revine cu o nouă piesă, care se va numi „Nuclear”. Aceasta va fi prima piesă lansată de cele trei artiste, Michelle Williams, Beyonce Knowles şi Kelly Rowland, după „Destiny Fulfilled” din 2004. Beyonce a anunţat pe contul său de Facebook că grupul va lansa, pe 29 ianuarie, cel de-al doilea album-compilaţie, intitulat „Love Songs”. Albumul va cuprinde 13 din cele mai bune piese interpretate de Destiny\'s Child de-a lungul timpului, printre care „Emotion” şi „Cater 2 U”. Noua piesă, „Nuclear”, a fost produsă de Pharell alături de Michelle Adams.