După ce a înghițit cu poftă raportul Comisiei Europene pentru țara noastră asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare - MCV, ale cărui concluzii sunt mai mult decât subiective, părtinitoare, nefundamentate și menite, practic, să facă praf sistemul judiciar din România în ochii cui trebuie, astfel încât să-i ridice mingea la fileu lui Klaus Iohannis în campania electorală prezidențială, actualul ministru (PSD!?) al Justiției, Ana Birchall, organizează pe data de 25 octombrie Ziua Porților Deschise la ministerul pe care-l conduce (încă?!).

Un festivism ieftin, care ține loc de dezbatere serioasă și temeinică a adevăratelor probleme din sistemul de justiție și un eveniment care, cel mai probabil, îi va da prilejul lui Klaus Iohannis să impute încă odată PSD actuala stare a justiției românești.

Este interesant modul în care reprezentanții PSD gafează, intenționat ori nu, în această campanie electorală, o campanie pentru prima funcție în stat, cea prezidențială, care alături de ministrul justiției și Consiliul Superior al Magistraturii au rolurile cheie în funcționarea acestui sistem. De altfel, în actuala campanie prezidențială, ca să ne rezumăm numai la prezent, vedem pe viu cum justiția face practic ordinea candidaților prezidențiali în sondajele de opinie. La momentul în care Klaus Iohannis părea că începe să patineze în opțiunile electoratului, chestiunea a fost rapid remediată de justiție prin chemarea lui Dan Barna la DNA într-o chestiune privind presupuse matrapazlâcuri cu fonduri europene.

Despre presupusele ilegalități care se ascundeau în dosarele de accesări de fonduri europene, întocmite de firma în care este acționar și a fost coordonator Dan Barna, se știa din anul 2014, când s-a formulat un denunț la DNA în acest sens, dar justiția - cea echidistantă și fără culoare politică, cea cu care ne mândrim și pe care o sărbătorim pe 25 octombrie, l-a chemat la audieri chiar la momentul politic potrivit. La momentul potrivit pentru Klaus Iohannis, care asemenea lui Gigi Becali, atunci când candida la funcția de președinte în partidul pe care îl fondase și îl finanța, este un pic nemulțumit că nu are „măcar unanimitate“!

Privită din această perspectivă, „justiția” ar trebui mai degrabă să fie comemorată decât sărbătorită, pentru că, așa cum se prezintă acum, nu este nicidecum o a treia putere în stat, independentă, ci mai degrabă este agentul electoral al unei anume părți a scenei politice românești.

Și de ce nu ar fi așa? Sistemul numit generic „justiție”, a cărui schimbare a început, chipurile, în 2005 cu reforma Macovei, a generat o adevărată castă de așa-ziși magistrațicu pensii speciale șiposibilități de pensionare anticipată, autori de verdicte pentru care nu răspund. Toate acestea mai mult au bulversat societatea românească, decât să o așeze în coordonatele ei normale. Nu spun că toți slujbașii sistemului sunt prinși în mrejele acestui mecanism care recompensează nedreptatea. Dar cei rămași corecți sunt prea puțini și de cele mai multe ori sistemul caută să îi scoată pe acele poziții marginale, din care să nu poată face nimic.

O așa-zisă justiție făcută cu protocoale și înțelegeri secrete, încheiate de instituțiile ce o compun cu Serviciile Secrete, o justiție în care ofițerul de informații, un urmaș al securistului ceaușist, este abilitat să întreprindă acțiuni de cercetare penală, cu o Înaltă Curte de Casație și Justiție unde anumiți judecătorii încă nu pricep de ce completele trebuie trase la sorți. Dreptate? Echidistanță în judecarea faptelor? Alte principii corecte după care ar trebui să se desfășoare procesele? Sunt doar principii, de care, iată, în tagma magistraților, unii nu vor iar alții nu (mai) pot să țină cont!

Cu un ministru care nu combate inepțiile din raportul MCV, cu un Consiliu Superior al Magistraturii puternic divizat politic, cu un parlament prea slab pentru a emite acele legi care ar face din justiție a treia putere în stat, cu un sistem judiciar care funcționează fără o lege a răspunderii magistraților și cu justițiabili care își caută dreptatea la CEDO, dacă le permite buzunarul, justiția românească pare să fie groparul societății românești, nicidecum puterea în stat al cărei rol este acela de a împărți dreptatea legată la ochi.