Nu cred că raportul preliminar al Comisiei Europene asupra justiţiei din România va avea vreun efect notabil… Aţi observat, probabil, cît de puţin s-a vorbit despre el! Nu vreau să mai dezgrop morţii, pentru că la ordinea zilei sînt alte subiecte, dar nici nu pot „să mă fac că plouă”, trecînd peste cîteva amănunte ce îmi prilejuiesc comentarii ironice.

Am sentimentul că încerc să amestec lucrurile intenţionat şi bag în aceeaşi oală, la grămadă, atît poliţia, cît şi justiţia, alături de unele legi discutabile. De fapt, chiar aşa arată societatea românească de azi. În confuzia generalizată şi în absenţa celei mai elementare discipline sociale sau profesionale, totul seamănă cu un talmeş-balmeş şi orice poate avea legătură cu absolut orice altceva, căci răul se molipseşte cel mai repede. România devine, din ce în ce mai mult, o ţară absurdă, foarte greu de guvernat. Mai ţineţi minte, de pildă, legea votată de fostul Parlament în legătură cu mărirea salariilor profesorilor cu 50 de procente? Cred că sîntem, în clipa de faţă, singura ţară din lume în care o lege votată nu se aplică, pe motiv că e proastă, nerealistă sau greşită! Dacă profesorii ar da în judecată Guvernul, să zicem, ce hotărîre poate lua instanţa, alta decît respectarea imperativă a legii? Dar se încumetă, oare, vreo instanţă de judecată să „condamne” Guvernul propriei ţări?

O altă situaţie absurdă este cazul pasajului Basarab din Bucureşti. Consiliul general al Primăriei a luat o decizie, mai de mult, care se bate cap în cap cu hotărîrea Curţii de Apel, motiv pentru care trebuie să intervină Guvernul sau chiar Parlamentul, însă prima sentinţă rămîne definitivă şi irevocabilă, ceea ce înseamnă că se va adopta o lege nouă ce încalcă hotărîrea Curţii de Apel… Nu-i aşa, că totul este halucinant?! Adică, mai pe româneşte, aceste două exemple arată că în România se dau legi care nu se aplică sau, mai rău, este nevoie de legi care să anuleze efectul unor hotărîri judecătoreşti… Aşa ceva nu există nicăieri în lume!

Pe lîngă toate astea, decît să mai comentăm cîrdăşia dintre poliţişti, medici şi judecători, în cazurile scandaloase de eliberare a condamnaţilor pe motive medicale, mai bine trecem direct la ministrul Justiţiei. Nu mă reped să-l critic, ci doar mărturisesc că nu-l înţeleg, deşi pare simpatic ca om. Acum un an tuna şi fulgera împotriva lui Daniel Morar, faimosul procuror şef de la DNA, iar astăzi îl consideră, în mod public, pe omul lui Băsescu drept cel mai potrivit în funcţie… Ce l-a determinat pe Cătălin Predoiu să-şi schimbe opiniile cu 180 de grade? Comisia Europeană şi raportul ei negativ, preşedintele Traian Băsescu sau faptul că a trecut, fără să clipească, din Guvernul liberal în cel de coaliţie??

Această atmosferă confuză, uneori neverosimilă, alteori, de-a dreptul absurdă, îmi dă impresia că magistraţii din România poartă şalvari, fumează narghilele, îşi pun turbane şi fac o justiţie balcanică în Europa secolului XXI… Le mai lipseşte doar haremul!