Justiţia din România, scoasă la „tablă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Inspecţie” americană

Justiţia din România, scoasă la „tablă”

Politică 07 Noiembrie 2012 / 00:00 356 accesări

După ce ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, s-a implicat în campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu, pentru referendumul de demitere din 29 iulie, americanii au venit la Bucureşti pentru a ne asculta dacă am fost „elevi silitori” în probleme de justiţie. În această idee, adjunctul şefului Departamentului de Justiţie al SUA, James Cole, are programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, care s-a şi consumat ieri seară, şi cu ministrul Justiţiei Mona Pivniceru. Potrivit Ambasadei SUA, James Cole va mai discuta cu procurorul general interimar, Daniel Morar, şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean. James Cole ocupă funcţia de adjunct al şefului Departamentului de Justiţie al SUA, Eric Holder. Cole a fost numit de preşedintele Barack Obama în această funcţie, pe care o ocupă din ianuarie 2011. Potrivit biografiei sale, James Cole a intrat în Departamentul de Justiţie al SUA în 1979, unde a lucrat timp de 13 ani. El a fost şi şef al secţiei de Integritate Publică, care se ocupă de cercetarea cazurilor de corupţie ale oficialilor şi angajaţilor din sectorul guvernamental. Între 1992 şi 2010 a lucrat în practica privată, fiind şi profesor la Universitatea Georgetown, unde a predat cursuri despre legislaţia anticorupţie şi etica juridică.



12