Politicienii puterii nu ştiu ce să mai inventeze ca să le fie lor mai bine decât le este şi să-şi umfle şi mai mult conturile bancare deja burduşite. Printr-o iniţiativă legislativă ce a trecut deja de Parlament şi de Cotroceni, fără prea multă publicitate, democrat liberalii au ajuns să sfideze justiţia română, cea în care Traian Băsescu se laudă că are atâta încredere pentru că, spune el, ... este independentă. Ei bine, dacă până în prezent îl mai puteai crede pe şeful statului că justiţia îşi mai face treaba fără a fi implicată politic, după ce, recent, a fost aprobat un amendament la Legea Avocaturii, potrivit căruia parlamentarii au voie să devină avocaţi, justiţia română va fi, cu siguranţă, sub influenţa politicului... portocaliu. Fie că sunt parlamentari, primari, viceprimari sau preşedinţi de consilii judeţene care sunt avocaţi stagiari şi care au exercitat cel puţin un de mandat, aceştia pot deveni, la cerere, avocaţi cu acte în regulă. Modificarea ce vizează înmulţirea avocaţilor fără studii de specialitate aprofundate a venit, aşa cum era de aşteptat, la propunerea deputaţilor PDL Daniel Buda şi Gabriel Andronache. Amendamentul cu pricina a fost adoptat pe 7 decembrie cu 226 de voturi \"pentru\" şi 17 \"împotrivă\", deşi un amendament similiar, propus de UNPR-istul Eugen Nicolicea, a fost respins şi criticat de către reprezentanţii puterii, pe motiv că ar aduce privilegii pentru parlamentari! Modificarea la Legea Avocaturii a stârnit un val de dezaprobare printre parlamentari, unii aparţinând chiar puterii. Senatorul PDL Iulian Urban este cel care a criticat dur, pe blogul său, modificările aprobate de Parlament, apreciind că noua lege a trecut „printr-o negociere care face România şi Justiţia română de râsul curcilor şi al lumii întregi”, iar deputaţii nu au ratat ocazia să demonstreze că nu au niciun Dumnezeu când vine vorba de privilegii aberante”. Mai în glumă, mai în serios, senatorul PDL înşiruie paşii prin care o persoană poate deveni avocat definitiv. Simplu: 1. câştigi alegerile cumpărând voturile 2. nu dai pe la Parlament timp de patru ani decât ca să ridici salariul + suma forfetară + chirie + decont maşină, telefon, laptop... 3. după încheierea unui asemenea mandat glorios, devii avocat definitiv. „Ce diferenţă există între actualii deputaţi care au votat o asemenea porcărie şi Elena Ceauşescu - academician, doctor, inginer? Niciuna, ci doar faptul că se aplică sintagma: \"Ţi-ai dracu cu polimerii voştri!\", a susţinut senatorul democrat liberal.