Stimulată sau nu din exterior, frământarea din PSD a început. Miza este noua echipă de conducere, mai precis fotoliul de preşedinte al partidului. Mircea Geoană este criticat serios pentru pierderea alegerilor prezidenţiale de figuri cu nume sonore: Năstase, Iliescu, Mitrea. Ca un capac al discuţiilor foarte aprinse, şi-a confirmat candidatura Cristian Diaconescu, cel despre care se spune că are cele mai mari şanse de a-l schimba pe actualul preşedinte. Întrebarea esenţială rămâne: va fi sau nu schimbat Mircea Geoană? La Poiana Braşov, vineri şi sâmbătă s-a pus de-o continuitate. Vicepreşedintele Constantin Niţă a organizat la hotelul său din amintita staţiune montană, intitulat sugestiv Miraj, o reuniune a liderilor judeţeni. Potrivit declaraţiei sale, 39 de organizaţii îl susţin pe Mircea Geoană să continue ca preşedinte al partidului. Dincolo de nevoia de confirmare pentru toţi cei 39 prin votul de la viitorul congres, pisica a fost aruncată din vârf spre poalele Tâmpei: dacă se va face o schimbare la vârf, PSD alunecă uşor în braţele lui Traian Băsescu. Inventând această sperietoare inexistentă în noiembrie 2008, când au bătut palma cu PD-L, susţinătorii lui Geoana arată cu degetul în primul rând spre Miron Mitrea. Unul din braţele „înarmate” ale guvernării Nastase 2001-2004, Mitrea este văzut acum drept un instrument de lobby cotrocenist în PSD. Cu alte cuvinte, pledoaria sa pasională pentru schimbarea lui Geoană are în substrat o înţelegere cu Traian Băsescu. Lui Diaconescu, în perioada cât a fost ministru de Externe, i s-a reproşat nu de puţine ori în PSD că este prea apropiat de preşedintele României. Surse bine informate afirmă că însuşi Mircea Geoană i-a spus-o verde în faţă lui Diaconescu. Dintre cei trei pretendenţi la fotoliul prezidenţial social-democrat, singurul care nu poate fi bănuit de blat cu Băsescu e Adrian Năstase. Cei care speră să renască voinţa şi entuziasmul anti-portocaliu se uită cu jind la posibila candidatură a celui mai serios adversar al preşedintelui. Pe Năstase şi Mitrea îi trage însă în jos un numitor comun: problema de imagine. Încă sunt percepuţi drept bogaţi şi corupţi, aşa cum au fost zugrăviţi în culori negre şi solide când făceau parte din acelaşi Guvern. Diaconescu are o foarte bună imagine, este perceput drept competent şi reprezintă opţiunea cea mai fermă pentru ideea de schimbare în PSD. E liderul noi generaţii social-democrate, împreună cu Victor Ponta. De aici şi lupta din partea lui Geoană şi Năstase ca cei doi să faca parte din echipa lor, sperând astfel să atragă cât mai multe voturi la Congres. Când va fi acesta, pentru că şi data organizării lui este subiectul unei dispute aprinse în interior. Ruptura a avut loc deja: Geoană cu ai săi au pus ţara la cale în Poiana Braşov, Iliescu, Nastase, Diaconescu, Severin au dezbătut împreună la Bucureşti, în absenţa actualului preşedinte. Marele mostenitor al Frontului Salvării Naţionale se pregăteşte pentru mari dureri de cap. Acum 20 de ani era pe cai mari, dominând copios centrele de putere. Astăzi e în opoziţie. În martie 1992 se producea fractura esenţială, din care s-a născut Partidul Democrat. Cum îşi va sărbători majoratul PSD va fi extrem de interesant de urmărit. Un lucru e cert: luptele de K1 s-au declanşat peste tot în Kisseleff 10, sediul central din Bucureşti.