INEFICIENŢĂ FINANŢATĂ DE STRĂINI Poate aţi prins pe la TV sau prin ziare oareşce declaraţii ale ministrului Finanţelor sau ale nu ştiu cărui secretar de Stat, în care este deplâns gradul slab de colectare a taxelor. Fără prea multe informaţii de background, primul gând care-ţi vine-n cap este că românul ăsta e mare hoţ şi că face tot posibilul să ţepuiască statul. Mai că-i dai crezare funcţionarului din Guvern şi-ţi vine să plăteşti de două ori impozitul, ca să ajuţi la dezvoltarea societăţii (o mică exagerare, dar înţelegeţi ideea). Apoi auzi, pe un fir oarecare, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este modernizată cu câteva zeci de milioane de euro de la Banca Mondială-de-Dezvoltare-şi-alte-lucruri-neinteresante. În fine, reorganizarea Fiscului e sponsorizată cu bani grei de un creditor internaţional, aşa că orice dubiu dispare - de vină pentru toată sărăcia asta e omul de rând. Nu degeaba ne fac ţigani şi hoţi europenii ăştia. E timpul să acceptăm că suntem gunoaie comunitare, care nu merită subvenţii, lege a falimentului personal, ajutoare de stat şi pensii decente. După care mergi la Fisc să-ţi plăteşti impozitul şi-ţi dai seama că, de fapt şi de drept, LUCRURILE STAU INVERS. Birocraţia şi ineficienţa kafkiene ale Fiscului parcă au crescut în ultimii ani, deşi îţi imaginai că ajutorul străinilor şi foamea de bani a statului au reuşit să schimbe ceva. Nu, nici vorbă! Cu hârtia primită în poştă intri într-unul dintre sediile ANAF, iei un bon de ordine şi te aşezi la o coadă demnă de promoţiile la supermarket.

PING-PONG Toate bune şi frumoase. Dacă o fi ca la Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT), ajungi la ghişeu, arăţi foaia (la SPIT nici măcar nu e nevoie de foaie, doar îţi zici numele!), dai banu’ şi ai scăpat. Dar unde atât noroc!?! La ANAF, un aparat îţi pasează, cu un sictir care transcende limitele înţelegerii... o altă hârtie. E un bon cu care trebuie să mergi la ghişeu. La etaj, e coadă. În acest punct, lumea e deja nervoasă şi se încearcă spargerea liniei, fapt care întreţine o atmosferă de ură. Un sfat - politicieni, dacă vă plătiţi taxele (ha!), nu călcaţi pe la ghişeele astea. E mai riscant decât încercarea de a fraterniza cu românii la protestele de stradă. Divagăm. Aşadar, ajungi la ghişeu şi o funcţionară îţi ia hârtia şi îţi dă alta, cu care trebuie să te duci la casierie. Asta e. Eşti contribuabil şi, totodată, cărăuş de mesaje între angajaţii Fiscului, care n-au auzit de calculatoare, de foldere „shared“, de reţea, de xerox, de mail... La casierie te aşezi, resemnat, la rând. Trec 10, 15, 35 de minute şi ajungi. Ce să vezi - acum soliciţi să ţi se elibereze chitanţa, în baza hârtiuţei cu care ai venit de la etajul unu, chitanţă care se eliberează pentru nişte bani pe care tu încă nu i-ai scos din buzunar. Abia acum ai voie să stai la coada de la casierie, unde statul îţi va lua banii. N-ai pierdut decât două-trei ore, dar eşti cetăţean model şi vei primi în dar un raport al Corpului de Control al premierului, din care vei afla că banii strânşi „eficient“ de Fisc au fost aruncaţi pe caviar şi parfumuri de lux de cine ştie ce politruc sau nepot plasat strategic într-o regie de stat.