Kamelot, din nou în România! Mergeţi la concert?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kamelot, din nou în România! Mergeţi la concert?

Divertisment 20 Aprilie 2018 / 17:34 1665 accesări

După un concert de succes avut în anul 2016 la București, iată că formația americanăKAMELOTse întoarce în țara noastră din nou, prezentând live publicului român noul album„The Shadow Theory”printr-un show ce va avea loc în data de16 augustlaClub Quantic – Open Air (București).

Biletele pot fi achiziționate online pewww.AmBilet.rola următoarele prețuri:
– 120 lei (100 bilete) – Golden Circle
– 79 lei (100 bilete) – Pre-sale 1 – Normal Circle
– 89 lei (200 bilete) – Pre-sale 2 – Normal Circle
– 99 lei (preț normal)
– 115 lei – în ziua evenimentului – Normal Circle
– Ticketele „meet & greet” vor fi disponibile în scurt timp, iar acestea trebuie să fie însoţite de un bilet de concert valid.

„Suntem cu toții prizonierii propriilor creații”… spune Thomas Youngblood, fondatorul trupei Kamelot, referindu-se la tehnologia de azi, inteligența artificială și tot ce omul a creat cu propriile sale mâini… Și iată că după 12 luni de zile lungi petrecute în Germania, Florida și Suedia, toată munca formației își arată în sfârșit rezultatele, concretizate într-un album care așteaptă să vadă lumina zilei încă de la sfârșitul lui 2016, pe când trupa intra în studio prima dată pentru a lucra la el, și anume„The Shadow Theory”, album ce va putea fi ascultat live la București pe16 august! Nu lipsesc din setlist nici vechile piese pe care cu siguranță adevărații fani abia așteaptă să le cânte alături de trupă.

Așa cum declară chiar Thomas Youngblood,„The Shadow Theory”este o călătorie psihologică prin complexitatea minții umane, în care noi suntem constant supuși unor stimuli prin media, tehnologie, experimente sociale și inteligență artificială. Albumul reprezintă o îmbinare a mai multor lumi, oferindu-i ascultătorului posibilitatea de a evada din propria noastră realitate.

Cu un concept inspirat din Legenda Regelui Arthur şi o muzică maiestuoasă şi complexă, Kamelot este unul dintre cele mai importante grupuri de power metal ale momentului. Combinația dintre melodic metal, influențe progressive și referințe doom / gothic metal au făcut ca albume precum The Fourth Legacy (1999), Karma (2001) și The BlackHalo (2005) să devină adevărate opere de artă.

Americanii, grupaţi în jurul chitaristului şi orchestratorului Thomas Youngblood, și-au început activitatea încă din 1991, însă au lansat primul album, „Eternity”, abia după patru ani. Până la sfârşitul secolului aveau deja patru discuri şi, în ciuda unor importante schimbări de componenţă, nucleul de bază rămăsese neschimbat. Turneele prin toată lumea i-au făcut cunoscuţi şi apreciaţi în rândul publicului iubitor de metal şi melodie, iar albumul conceptual „Black Halo” (2005), inspirat din marea creaţie dramatică „Faust” a lui Johann Wolfgang Goethe le-a oferit de-a lungul timpului ocazia să colaboreze cu artişti precum Snowy Shaw sau Alissa White-Gluz, în rolul diferitelor personaje ale dramei. În 2011 solistul vocal Roy Khan a părăsit trupa al cărei colaborator fidel fusese timp de ani de zile, iar în locul său a sosit Tommy Karevik, unul dintre cei mai apreciaţi frontmani ai zonei power-progressive.

Eveniment organizat de catrePromusic Events şi Maximum Rock.

Taguri articol


12