Kanye West a depus marți o plângere la Los Angeles în care solicită 10 milioane de dolari de la compania de asigurări Lloyd, în care precizează că asiguratorul britanic a refuzat în mod intenționat să acopere daunele rezultate din anularea turneului rapperului de la sfârșitul lui 2016, din cauza problemelor sale mentale, informează miercuri AFP. "Lui Lloyd îi place să colecteze prime de asigurare premium, dar nu și să plătească daune, indiferent de legitimitatea acestora", se indică în plângerea depusă la un tribunal federal din Los Angeles. "Artiștii cred că își cumpără liniștea sufletească, însă asiguratorii știu că ei vând doar un bilet pentru instanța de judecată", se precizează în documentul menționat. Potrivit acestei plângeri, starul a depus o cerere de acoperire a daunelor la asiguratorul britanic la scurt timp după anularea celei de-a doua părți a turneului "Saint Pablo Tour" și internarea sa în noiembrie într-un spital de psihiatrie din Los Angeles. Avocații starului american susțin că Lloyds nu a plătit în mod intenționat vedetei și companiei sale Good Touring Inc: „Nu au oferit nici ceva ce seamănă cu o explicație coerentă cu privire la motivul pentru care nu au plătit sau vreo indicație că o vor face vreodată”, explică plângerea.
Reprezentanții asiguratorului lasă în schimb "să se înțeleagă că nu pot acoperi cererile de despăgubire, avansând un argument care nu ține, cum că utilizarea de marijuana de către Kanye i-a cauzat problemele medicale", se indică în plângere. Potrivit respectivului document, Kanye West urma inițial să susțină 38 de concerte între 12 august și 2 noiembrie 2016 și făcuse asigurare, în caz că erau necesare anulări.
West (40 de ani) a fost internat în Los Angeles, la sfârșitul lunii noiembrie pentru ceea ce o parte din massmedia a descris drept "criză psihotică", la scurt timp după ce soția sa, vedeta de reality show Kim Kardashian, a fost victima unui jaf într-un hotel din Paris, de unde i-au fost furate bijuterii în valoare de mai multe milioane de dolari. El a fost internat în spital după ce și-a anulat o mare parte din turneul său și a întrerupt brusc, după doar două piese, un concert desfășurat la Sacramento, California. Un purtător de cuvânt al Lloyd nu a răspuns imediat la solicitările de comentarii primite din partea AFP.