Kanye West şi-a prezentat prima colecţie de modă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kanye West şi-a prezentat prima colecţie de modă

Monden 03 Octombrie 2011 / 00:00 484 accesări

Rapperul american Kanye West, un obişnuit al prezentărilor de modă de mai multe sezoane, a ales să-şi prezinte prima sa colecţie prêt-à-porter dedicată femeilor la Săptămâna Modei de la Paris, sâmbătă, în afara programului oficial al evenimentului. Ambianţa a fost sobră, în pofida prezenţei a numeroase celebrităţi, precum starleta americană Lindsay Lohan şi gemenele Mary-Kate şi Ashley Olsen, actriţe devenite stiliste. În primul rând, în public, s-a aflat şi Anna Wintour, influentul redactor-şef al ediţiei americane a revistei „Vogue”. Într-o mare sală albă a unui liceu parizian au defilat 20 de modele, purtând ţinute mai ales în alb şi negru. Rapperul, îmbrăcat într-un tricou alb şi jeanşi gri, şi-a salutat publicul la final, aşa cum fac de obicei creatorii de modă.

Rapperul şi producătorul american Kanye West, în vârstă de 33 de ani, a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, intitulat „Graduation”, a fost unul dintre cele mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. Kanye West este câştigător a trei premii Grammy. „Watch the Throne”, cel mai recent album al său, compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara acestui an.

Taguri articol


12