Varianta integrală a filmului documentar „Kapitalism - reţeta noastră secretă“, în regia lui Alexandru Solomon, va putea fi urmărită, începând de vineri, la Cityplex. La proiecţia specială pentru reprezentanţii mass-media, care precedă ziua premierei, vor fi prezenţi regizorul Alexandru Solomon, protagonistul filmului, George Pădure şi producătorul Hi Film, Ada Solomon.
Magnaţii României sunt surprinşi de Alexandru Solomon într-o serie de ipostaze inedite - la ei acasă, în reuniuni de afaceri sau în croaziere cu iahtul - fiecare explicând propria reţetă a succesului în afaceri. Printre personajele din varianta integrală a filmului, cei care urmăresc „Kapitalism-reţeta noastră secretă“ îi vor descoperi pe Dan Voiculescu, George Copos, Dinu Patriciu, George Pădure şi Gigi Becali.
Documentarul lui Alexandru Solomon descrie parcursul de la comunism la o economie de piaţă. Filmul a fost difuzat, într-o variantă mai scurtă şi cu mai puţine personaje, la televiziunea franco-germană Arte, pe 1 decembrie 2009, putând fi vizionat şi pe site-ul acestui post TV. În numai o săptămână, documentarul a avut peste 115.000 de vizionări - o premieră pentru Arte - stârnind o serie de reacţii în mass-media şi în mediul online.
„Kapitalism - Reteta noastră” este o coproducţie Hi Film Productions şi Seppia, în colaborare cu Arte, RTBF şi Neon Rouge Production, realizată cu spriinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Centre National de la Cinematographie (Fran?a), Region Alsace şi al Programului Media al Uniunii Europene.
Alexandru Solomon este unul dintre cei mai importanţi regizori de film documentar din România. În ultimii ani, acesta a semnat regia a peste zece documentare de lung şi scurt metraj, printre care: „Marele jaf comunist”, „Război pe calea undelor”, „Apocalipsa după şoferi”.