Kaptan Baba, sancţionat pentru furt de apă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bellagio s-a rebranşat… singură

Kaptan Baba, sancţionat pentru furt de apă

Social 29 Iulie 2011 / 00:00 913 accesări

În cursul zilei, în urma unor verificări efectuate de echipele de control ale SC RAJA SA Constanta, în Piaţa Ovidiu, la Clubul Bellagio, locaţie care fusese debranşată cu numai două zile în urmă, luni, 25 iulie, din cauza demontării neautorizate a apometrului, s-a constatat că terasa beneficia de apă potabilă, printr-un furtun racordat la reţeaua clădirii învecinate. Conform contractului încheiat cu SC RAJA SA, abonatul din clădirea învecinată, SC Relas Co LTD SRL, avea obligaţia să anunţe şi să primească avizare din partea operatorului de apă şi canal pentru orice modificare adusă instalaţiei, cu atât mai mult dacă era vorba despre o extindere a reţelei. „Mai mult, orice abonat, în momentul încheierii contractului de furnizare apă potabilă şi canalizare cu SC RAJA SA, dă o declaraţie pe proprie răspundere în care specifică numărul de robinete care sunt alimentate. Faptul că SC Relas Co LTD SRL a permis vecinului recent debranşat să se racordeze la reţeaua lui de apă constituie extindere ilegală şi neautorizată a reţelei, motiv pentru care s-a luat decizia de debranşare”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.

Un alt control desfăşurat ieri la restaurantul Kaptan Baba, situat pe b-dul Tomis, a dus la descoperirea unui branşament ilegal din reţeaua de apă de pe str. Ecaterina Varga, care alimenta terasa localului. La faţa locului s-a întocmit proces verbal de constatare pentru un consum în sistem pauşal şi retroactiv pe 18 luni pentru 15.780 mc apă potabilă şi canalizare pe numele administratorului SC Deniz Klass SRL, branşamentul ilegal a fost desfiinţat, iar locaţia a fost debranşată de la sistemul de alimentare cu apă. De asemenea, reprezentantul legal al societăţii se va alege cu plângere penală din partea SC RAJA SA. „Avertizăm încă o dată pe această cale toţi abonaţii, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar riscând plata în sistem pauşal şi retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare, dar şi plângeri penale pentru furtul de apă”, a declarat Irina Oprea.



12