Karatiştii români se pregătesc la Eforie pentru CE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Karatiştii români se pregătesc la Eforie pentru CE

Sport 24 Iulie 2009 / 00:00 1232 accesări

În perioada 22-25 iulie, la Eforie, are loc stagiul naţional de vară al Federaţiei Române de Karate (FRK), stilul shotokan. Aceasta este penultima etapă de verificare a sportivilor români înainte de Campionatul European de Karate pentru copii, cadeţi şi juniori, competiţie care se va desfăşura, în perioada 1-7 septembrie, la Constanţa. La stagiul de la Eforie participă peste 300 de sportivi cu vîrste cuprinse între 6 şi 60 ani, reprezentînd peste 40 de cluburi din ţară, 14 dintre aceştia fiind campioni mondiali. Pregătirea se face sub comanda unuia dintre cele mai mari nume ale karate-ului mondial, francezul Jean-Pierre Fischer (8 Dan). “Contează foarte mult prezenţa lui Jean-Pierre Fischer la stagiile noastre de pregătire. El ne dă practic linia pe care trebuie să o urmăm. Este pentru a patra oară în România în ultimii doi ani şi pot spune că a contribuit substanţial la progresul karate-ului românesc. De la locul 2-3 cît eram în lume, acum sîntem pe primul loc mondial, poziţie pe care am cîştigat-o la ultima ediţie a Campionatului Mondial, care s-a desfăşurat între 17 şi 21 iunie la Odessa, în Ucraina“, a declarat preşedintele FRK, Liviu Crişan. “Prezenţa acestui mare maestru, Jean-Pierre Fischer, înseamnă o perfecţiune, o şlefuire a tehnicilor de karate. Chiar dacă cei trecuţi de 21 de ani nu vor participa la CE din luna septembrie, toţi au de învăţat cîte ceva de la acest maestru internaţional“, a spus şi Gabriel Popescu, preşedintele CS Karate Dinamic Constanţa, club care are 21 de sportivi în pregătire la Eforie. Cea mai valoroasă sportivă prezentă la Eforie este Eva Kerekes (CSU Politehnica Cluj-Napoca), deţinătoare a peste 60 de titluri mondiale şi europene!



12