23 Noiembrie 2024, 14:49
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a emis, ieri, un ordin prin care, în patru luni, companiile private de securitate din Afganistan vor înceta să mai funcţioneze. ”Comunitatea internaţională din Afganistan se bazează pe firmele private de securitate. Nu putem comenta asupra acestui decret decât după ce îl vom studia”, a spus un reprezentant al ambasadei americane. Purtătorul de cuvânt al ISAF a spus săptămâna trecută că această forţă salută iniţiativa preşedintelui de a controla companiile private de securitate. ”Sunt necesare reguli pentru folosirea companiilor private de securitate”, a spus el.