Numărul din mai al ediţiei britanice a revistei „Vogue” are cu o treime mai multe pagini de publicitate comparativ cu numărul din luna mai a anului trecut, datorită nunţii regale, care a fost marcată de celebra publicaţie de modă prin trei coperte speciale. Numărul are 382 de pagini, dintre care 152 sunt de publicitate, cu 40 mai mult decât în mai anul trecut. Pentru a marca nunta regală, „Vogue” va apărea pe piaţă cu trei coperte diferite, pe care apar modelele Freja Beha Erichsen, Lara Stone şi Natalia Vodianova îmbrăcate în rochii de mireasă. Fotografiile pentru acest număr special au fost făcute de Mario Testino. „Catherine Middleton, the making of a modern princess”, în traducere Catherine Middleton, crearea unei prinţese moderne, este titlul celui mai important articol al revistei, care mai cuprinde un material despre nunţile regale din ultimii 95 de ani.
Apropiata nuntă regală stârneşte tot mai mult interes. Vila în stil victorian din satul Bradfield Southend, Berkshire, în care s-a născut Kate Middleton, va fi scoasă la vânzare cu preţul de pornire de 460.000 lire. Casa unde a copilărit Kate Middleton, în care şi-a petrecut primii 13 ani din viaţă, va fi vândută la licitaţie în luna iunie, vânzătorii sperând să profite de febra nunţii regale. Proprietatea cu patru dormitoare din Bradfield Southend, Berkshire, este unul din punctele de atracţie ale turului în autobuz al Middleton Country, pe care l-au făcut turişti din toată lumea de când s-a anunţat logodna tinerei Kate Middleton cu prinţul William. Casa este de obicei închiriată, dar acum proprietarii au decis că este vremea să o vândă.