Thrillerul de acţiune ”Zero Dark Thirty\", de Kathryn Bigelow, care prezintă operaţiunile de urmărire şi de capturare a teroristului Osama bin Laden, a fost desemnat Cel mai bun film din 2012, de criticii de la National Board of Review of Motion Pictures (NBR). Acesta este cel de-al doilea trofeu major pe care pelicula regizată de Kathryn Bigelow îl câştigă în decurs de câteva zile, după ce acelaşi film a fost recompensat şi de New York Film Critics Circle. Jessica Chastain, care interpretează, în acest film, rolul unei agente CIA care a jucat un rol decisiv în urmărirea şi uciderea lui bin Laden, în mai 2011, în Pakistan, de către un comando de elită din marina americană, a fost desemnată Cea mai bună actriţă. Bradley Cooper a primit premiul pentru Cel mai bun actor pentru rolul său din ”Silver Linings Playbook”, în care interpretează un fost profesor care suferă de tulburare bipolară.
Kathryn Bigelow, a cărei dramă ”The Hurt Locker” a câştigat premiul Oscar pentru Cel mai bun film al anului 2010 şi care a devenit prima femeie din istorie recompensată cu premiul Oscar pentru regie, a avut acces la numeroase documente secrete pentru a face acest film despre capturarea lui bin Laden. Filmările au început cu mult timp înainte de moartea fostului lider al reţelei al-Qaida. Thrillerul ”Zero Dark Thirty”, al cărui titlu înseamnă în jargonul militar ora 00.30, la care era programată operaţiunea de capturare a lui bin Laden, va fi lansat în luna ianuarie, în SUA şi în Europa, dar va avea parte de o lansare limitată la Los Angeles, în luna decembrie, pentru a fi eligibil la viitoarele premii Oscar, ce vor fi decernate pe 24 februarie. Filmul, care are o durată de două ore şi jumătate, conţine mai multe scene de tortură, o tehnică folosită pentru a obţine de la deţinuţi informaţiile care i-au condus pe americani la ascunzătoarea lui bin Laden, presupusul organizator al atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.