Actriţa Katie Holmes a pozat pentru o revistă, cu doar câteva zile înainte de a depune actele de divorţ, iar diferenţa dintre femeia din timpul căsniciei cu Tom Cruise şi cea de acum era deja vizibilă. Actriţa în vârstă de 33 de ani a pozat pentru revista ”C”. În ciuda secretului legat de divorţ pe care îl păstra la momentul respectiv, Katie Holmes a fost relaxată la şedinţa foto iar fotografiile rezultate arată acest lucru. Actriţa a pozat în mai multe ţinute, printre care o rochie de seară, o cămaşă albă şi o haină de piele pe sub care nu poartă nimic. Interviul pentru revistă a avut loc cu doar o zi înaintea anunţului de divorţ. ”Era foarte sigură pe ea iar numele care a lipsit complet din interviu a fost Tom Cruise. Nu s-a referit la el niciodată, în pagini întregi de interviu, iar atunci când a fost întrebată dacă Suri a apropiat-o mai mult de soţul său, Katie a răspuns că nu ştie”, a declarat Kelsey McKinnon, editor-şef al revistei.
Katie Holmes a anunţat pe data de 29 iunie că a iniţiat procedura prin care a solicitat divorţul de Tom Cruise. Actorul, care a împlinit 50 de ani, s-a declarat luat prin surprindere şi întristat de divorţ. Cuplul s-a căsătorit într-un castel italian, în 2006. Pentru Tom Cruise, acesta este al treilea divorţ.