Katy Perry face istorie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un album de succes

Katy Perry face istorie

Monden 03 August 2011 / 00:00 550 accesări

Albumul ”Teenage Dream” al cântăreţei americane a devenit primul material discografic care a generat cinci piese care au ajuns direct pe prima poziţie a prestigiosului top Billboard, în 19 ani de la înfiinţarea secţiunii dedicate muzicii pop. Rând pe rând, piesele “California Gurls” featuring Snoop Dogg, ”Teenage Dream”, “Firework” sau “E.T.”, un duet cu Kanye West, au ajuns pe prima poziţie, cale pe care a urmat-o şi cel mai nou extras pe single, “Last Friday Night (T.G.I.F.)”. Anterior, albumele “FutureSex/LoveSounds” al lui Justin Timberlake din 2006-07 şi ”The Fame” al lui Lady Gaga din 2009 au reuşit să genereze câte patru piese care au ajuns Number One. Topul ţine seama de difuzarea pieselor la posturile de radio. Cântecul “Last Friday Night (T.G.I.F.)” a fost difuzat de o medie de 92 de posturi de radio de peste ocean, de circa 12.468 de ori într-o săptămână, întrecând precedentul record de 12.361 de difuzări, care aparţinea tot unei piese lansate de Katy Perry, “E.T.”. Totodată, piesa ”California Gurls” a avut cea mai mare ascensiune în top Bilboard Hot 100, de la piesa ”Ode to Billie Joe” a lui Bobbie Gentry, în 1967.

“Last Friday Night (T.G.I.F.)” este al şaptelea cântec promovat de Katy Perry care ajunge pe prima poziţie a clasamentelor. Două dintre piese, ”Hot N Cold” din 2008 şi ”Waking Up in Vegas”, au fost incluse pe albumul său de debut, intitulat ”One of the Boys”. Cântăreaţa originară din California este la egalitate cu Lady Gaga şi Pink şi la o piesă distanţă de recordul deţinut de Rihanna, care are opt hituri No. 1. Principala rivală a lui Katy Perry este Lady Gaga, cu care este din nou la egalitate cu privire la numărul de hituri consecutive, şase. Dacă piesa “Last Friday Night (T.G.I.F.)” ajunge pe prima poziţie a topului Hot 100, albumul lui Katy Perry egalează performanţa unui alt album discografic de legendă, ”Bad” al lui Michael Jackson, care conţine cinci şlagăre de primă poziţie, în istoria de 53 de ani a topului Billboard. Katy Perry mai are de aşteptat doar până pe 4 august, dar oricum influenţa sa în lumea muzicii este certă.

Taguri articol


12