Kazahstanul marchează ziua de naştere a Liderului Naţiunii, preşedintele Nursultan Nazarbaiev, care împlineşte 70 de ani, în acelaşi timp cu ziua oraşului Astana, unde a fost ridicat un cort cu înălţimea de 100 de metri. Alături de lideri străini precum preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi cel turc, Abdullah Gul, liderul kazah, aflat la putere de pe vremea URSS, şi-a sărbătorit luni seara ziua de naştere, fiind inaugurat Han Chatir, în traducere Cortul Liderului. Edificiul cu o înălţime de 102 metri, mai precis 150 de metri cu turnul din vârf, proiectat de arhitectul britanic Norman Foster, este cel mai mare proiect inaugurat până acum la Astana, un orăşel de stepă transformat în capitală de Nursultan Nazarbaiev acum 12 ani.
Han Chatir, care aminteşte de iurtele nomazilor kazahi, va găzdui un centru comercial, un mic teren de golf şi o zonă tropicală cu plajă, unde locuitorii se vor putea încălzi la iarnă, când temperaturile scad până la minus 40 de grade Celsius. Ceremonia inaugurală, marcată printr-un foc de artificii şi un concert al lui Andrea Bocelli, a fost grandiosă, la fel cum este şi stilul lui Nazarbaiev. Pe site-ul Preşedinţiei au fost postate textele mesajelor de felicitare primite de Nazarbaiev la împlinirea a 70 de ani. “Succesele Kazahstanului modern în domeniile construcţiilor, dezvoltării sociale, consolidării rolului pe scena internaţională sunt legate indisolubil de numele dumneavoastră”, afirmă Dmitri Medvedev.
În luna iunie a intrat în vigoare o modificare constituţională prin care lui Nursultan Nazarbaiev i se acordă titlul de Lider al naţiunii, statut care îi conferă largi prerogative şi imunitate toată viaţa. Decizia a fost criticată dur de disidenţi, mai ales că anul acesta Kazahstanul deţine preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Preşedintele Nazarbaiev are deja un muzeu cu numele lui la Astana, a participat la scrierea imnului naţional, iar partidul său monopolizează toate locurile din Parlament.