Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis, la 27 ianuarie, deschiderea procedurii de redresare financiară la societatea KD Life Asigurări, a anunţat, ieri, autoritatea de reglementare. \"Potrivit acestei decizii, care a fost comunicată deja societăţii, Consiliul de Administraţie al KD Life are obligaţia ca, în termen de maximum 20 de zile de la data primirii deciziei, să întocmească şi să depună la CSA un plan de redresare\", se arată într-un comunicat al CSA. CSA a luat această decizie pentru că marja de solvabilitate a societăţii, la data de 30.11.2008, precum şi la 31.12.2008, era sub valoarea minimă prevăzută de legislaţia în vigoare pentru fondul de siguranţă, respectiv de echivalentul în lei a 3,2 milioane euro. Măsura dispusă de Consiliul CSA nu are implicaţii asupra activităţii comerciale desfăşurate de societate, contractele de asigurare în valabilitate urmînd a se derula în condiţii normale, se spune în comunicat. \"Decizia de deschidere a procedurii de redresare prevede, totodată, obligaţia administratorilor societăţii de a convoca de îndată o adunare generală extraordinară, cu propunerea efectuării operaţiunii de majorare a capitalului social, precum şi obligaţia ca operaţiunile de majorare a capitalului social să fie efectuate într-un termen maximum de 30 de zile lucrătoare de la data primirii deciziei\", se arată în comunicat. Conform reglementărilor în vigoare, în calculul marjei de solvabilitate disponibile a unui asigurător se iau în considerare, alături de capitalul social vărsat, inclusiv profitul net al societăţii sau pierderea, după caz, precum şi rezultatul reportat din anii anteriori. Potrivit CSA, activitatea de asigurări de viaţă devine profitabilă, în medie, după 5 ani de la înfiinţare, drept pentru care solvabilitatea unei companii cu acest tip de activitate trebuie susţinută prin capital social suficient. KD Life a fost autorizată să funcţioneze în luna mai 2006, iar la finele anului 2008 avea în portofoliu 7.502 contracte de asigurări în vigoare şi o cotă de 0,37% din piaţa asigurărilor de viaţă, ca volum de prime brute subscrise. Compania este parte a KD Group, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Slovenia, avînd sediul la Ljublijana, şi peste două mii de angajaţi în 12 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile grupului sînt administrarea fondurilor de investiţii şi brokeraj, asigurări, servicii financiare, investiţii de capital şi bunuri imobiliare.