Formaţia Rezident X va susţine, pe 21 septembrie, la Arenele Romane din Bucureşti, un super-concert care va reprezenta relansarea fostului solist Cargo, Kempes, pe scena rock-ului autohton. Chitaristul grupului Rezident X, Adi Popescu, susţine că starea de spirit şi energia lui Kempes au rămas neschimbate, după mulţi ani de absenţă de pe scenă.
Adrian Popescu este unul dintre chitariştii formaţiei Rezident X (din care face parte şi Kempes) şi totodată, producătorul muzical al trupei. Adi trăieşte acum la Paris şi a făcut parte, de asemenea, din formaţia Cargo, la începutul anilor ‘90. A emigrat în Franţa, după mineriada din iunie 1990.
Alături de Adi Popescu, în componenţa grupului se regăsesc: Ovidiu Ioncu, alias Kempes - voce, Tavi Iepan - chitară, Christian Podratzky - bass, Florin Cvasa - percuţie şi Matthias Lange - chitară.
„Nu e mare diferenţă între acel Kempes de la începutul anilor 90, când eram amândoi membri ai trupei Cargo şi actualul Kempes, acum, când suntem din nou în aceeaşi trupă. Atunci eram foarte tineri, între timp am devenit „adulţi şi responsabili”, dar starea de spirit şi energia lui au rămas intacte. Dacă n-ar fi fost aşa, n-am fi făcut o trupă nouă. A contat foarte mult şi prietenia care ne leagă. Pe Ovidiu îl cunosc de mai bine de 20 de ani, am cântat împreună în formaţia Cargo. Tavi Iepan şi cu mine suntem un fel de „cuplu bătrân”, ne cunoaştem de vreo 32 de ani şi am cântat împreună, când nu eram decât nişte copii. Nu avem nevoie să vorbim ca să ne înţelegem. Lucrăm, acum, la finalizarea primului album Rezident X, dar în paralel, şi la cel de-al doilea. A fost minunat la înregistrări, pentru că, vreme de câteva zile, am redevenit adolescenţi”, a declarat chitaristul Resident X, Adi Popescu.