Fostul preşedinte al Turciei, Kenan Evren, a fost pus sub acuzare în legătură cu puciul din 1980, a informat, ieri, agenţia turcă de presă Anadolu. Kenan Evren şi încă unul dintre generalii care au condus puciul riscă închisoarea pe viaţă, în cazul în care va avea loc un proces şi va fi găsit vinovat. Evren are în prezent 94 de ani şi o stare de sănătate precară. Informaţia privind declanşarea unei anchete împotriva lui Evren, care era şeful Statului Major în timpul loviturii militare, a fost făcută publică înaintea alegerilor legislative din Turcia, din iunie 2011, când fostul general a fost audiat timp de două ore în locuinţa sa din Ankara. Autorii loviturii de stat din 12 septembrie 1980 pot fi aduşi în faţa instanţei, ca urmare a modificărilor constituţionale aprobate în 2010, printr-un referendum. Până acum Constituţia turcă, adoptată în 1982, conţinea un articol în baza căruia Kenan Evren şi ceilalţi participanţi la lovitura de stat se bucurau de imunitate. Guvernul islamic conservator al lui Recep Tayyip Erdogan a aprobat, în 2010, modificările constituţionale menite să reducă influenţa politică exercitată de armata turcă, care în trecut a înlăturat de la putere trei guverne.
Scopul loviturii de stat din 1980, susţinută de SUA, a fost să pună capăt confruntărilor violente dintre militanţii facţiunilor de stânga şi ai celor de dreapta, soldate cu moartea a 5.000 de persoane. Însă situaţia nu a revenit la normal nici după lovitura de stat, iar turcii îşi amintesc cu tristeţe de represiunea ce a urmat: aproximativ 50 de persoane au fost executate, sute de mii arestate, zeci torturate şi mii de oameni au murit în arest sau au dispărut. Generalul Evren, care a deţinut funcţia de preşedinte până în 1989, nu şi-a exprimat niciodată regretul pentru lovitura de stat. Pe lângă generalul Evren, este pus sub acuzare şi fostul şef al forţelor aeriene, Tahsin Sahinkaya. Ceilalţi trei generali care s-au aflat în fruntea puciştilor şi au guvernat Turcia după lovitura de stat au decedat între timp. Procurorul special Huseyin Gorusen a precizat ieri că atât Evren, cât şi Sahinkaya sunt consideraţi suspecţi şi acuzarea urmăreşte să obţină împotriva lor pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. Urmează ca judecătorii turci să decidă în legătură cu începerea unui proces.