Reprezentanţii American Corner, din cadrul Universitaţii „Ovidius” din Constanţa, organizează miercuri, 21 decembrie 2011, începând cu ora 14.00, activitatea intitulată „Kidnapping and Sex Slaves” (Răpirea şi sclavii sexuali), care se desfăşoară în cadrul campaniei „Human Rights Day” (Ziua Drepturilor Omului). În cadrul activităţii vor fi dezbătute problemele legate de fenomenul traficului de persoane, dar şi teme conexe, precum reţinerea de ostatici, traficul de organe şi forme ale sclaviei în societatea modernă. Dezbaterile vor fi urmate de o prezentare on-line, în care se va atrage atenţia asupra dimensiunii globale ce caracterizează aceste forme de abuz, şi de vizionarea filmului documentar „Sex Slaves”, în regia lui Ric Esther Bienstock. Participanţii la manifestare sunt studenţi de la Facultatea de Drept, Ştiinţe Administrative şi Sociologie, specializarea Drept, anul II. Ei vor primi de la coordonatorul American Corner, Rodica Toma, certificate de participare şi broşuri cu informaţii despre cultura şi viaţa din Statele Unite.