Autorităţile ucrainene au deschis astăzi o anchetă penală pentru tentative de "preluare a puterii" şi "schimbare a ordinii constituţionale", în contextul alegerilor organizate de separatiştii proruşi în estul Ucrainei, relatează AFP. Ancheta a fost demarată în urma "actelor vizând schimbarea ordinii constituţionale şi preluarea puterii", a anunţat un oficial al serviciului ucrainean de securitate (SBU), Markian Lubkivski, pe pagina de Facebook a SBU, calificându-i pe reprezentanţii republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk drept "terorişti". Alegătorii din regiunile separatiste din estul Ucrainei votează duminică pentru a-şi alege preşedinţii şi Parlamentele, pe fondul intensificării confruntărilor, într-un scrutin susţinut de Moscova, dar denunţat de occidentali şi care va complica eforturile de pace. Secţiile de vot s-au deschis la ora 5.00 GMT (7.00, ora României) în republicile Doneţk şi Lugansk, autoproclamate în aprilie de separatiştii proruşi şi nerecunoscute, care intenţionează astfel să îşi afirme legitimitatea şi să se îndepărteze de Kiev. Dacă Rusia a anunţat deja că va recunoaşte rezultatul acestor alegeri, Kievul, Uniunea Europeană şi Statele Unite au afirmat că acest scrutin nu are nici o valoare. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a denunţat "pseudoalegerile pe care teroriştii şi bandiţii vor să le organizeze în teritoriile ocupate".