Kim Jong-un a fost operat la gleznă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kim Jong-un a fost operat la gleznă

Externe 29 Octombrie 2014 / 00:00 386 accesări

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, care a lipsit de pe scena publică timp de şase săptămâni, după care a reapărut în urmă cu puţin timp, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea unui chist la gleznă, au anunţat, ieri, serviciile de informaţii sud-coreene. Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) le-a explicat deputaţilor că problema medicală a fost descoperită în mai şi că medici străini au fost aduşi la Phenian pentru a efectua operaţia, în septembrie sau octombrie, relatează agenţia Yonhap, citând deputaţi din cadrul opoziţiei, precum şi din rândul majorităţii. NIS a informat de asemenea că liderul nord-coreean a retrogradat aproximativ 200 de ofiţeri ai armatei şi că 50 de persoane au fost executate în Coreea de Nord, de la începutul anului. Unele dintre aceste execuţii au legătură cu arestarea şi executarea, în decembrie, a unchiului lui Kim Jong-un, Jang Song-Thaek, mult timp considerat numărul 2 în ierarhia regimului. De la începutul lui septembrie şi până la 14 octombrie, liderul nord-coreean, care ar avea 30 sau 31 de ani, a dispărut complet de pe scena publică, după care a reapărut, sprijinindu-se într-un baston. Această lipsă a alimentat speculaţiile privind starea sa de sănătate şi referitoare la ipoteza unei lovituri de stat la Phenian.



12