Eroina din seria “Omul păianjen” a recunoscut recent că se teme pentru siguranţa ei, după ce a fost sistematic urmărită de un admirator fanatic. După ce în luna august locuinţa sa a fost jefuită, Kirsten Dunst a fost hărţuită în ultima perioadă, sistematic, de către un admirator care se afla în permanenţă în apropierea reşedinţei sale din Los Angeles. S-ar părea că acesta a încercat să-şi intre în domiciliul actriţei. Arestat de poliţia americană pe 20 noiembrie, admiratorul hărţuitor, Christopher Smith, a primit un ordin de restricţie şi va apărea în faţa unui tribunal din Los Angeles, pe 22 decembrie. Autorităţile americane au declarat însă că tînărul suferă de grave tulburări psihice şi că este foarte posibil ca acesta să recidiveze. Securitatea din jurul vilei actriţei americane a fost întărită, iar aceasta a fost sfătuită să fie prudentă.
Kirsten Caroline Dunst, născută pe 30 aprilie 1982, a debutat în “Oedipus Wrecks”, un scurtmetraj regizat de Woody Allen pentru antologia “New York Stories”. Şi-a dobîndit celebritatea mondială prin interpretarea rolului Mary Jane Watson din filmele seriei “Omul păianjen” şi a jucat în “Marie Antoinette”, lungmetrajul din 2006 al Sofiei Coppola. Următoarele proiecte ale actriţei sînt “All Good Things” şi “Sweet Relief”.