COOPTARE Surpriză pe scena politică românească. Pe fondul apelor tulburi din PNL, preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a reuşit, ieri, să dea o lovitură de imagine, înregimentându-l în formaţiunea pe care o conduce pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de Antonescu şi Iohannis, acesta din urmă spunând că a luat decizia în urma invitaţiei lansate de Antonescu. Întrebat dacă se simte liberal odată cu trecerea la PNL, Iohannis a declarat că nu a făcut niciodată un secret din apropierea sa faţă de PNL, reiterând că a cochetat cu PNL şi în 2009, când a acceptat nominalizarea pentru funcţia de premier. Iohannis, care este şi preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a explicat că înscrirea în PNL nu aduce, totodată, şi suspendarea sa din funcţia de primar. „Nu am de gând să părăsesc Forumul German, dar nu voi fi în situaţia de incompatibilitate, având în vedere că FDGR nu este un partid politic şi că statutul Forumului permite ca un membru să fie înscris şi într-un partid politic”, a spus Johannis.
MUTARE INSPIRATĂ Fericit pentru această mutare, Antonescu a afirmat că invitaţia adresată lui Iohannis a fost una insistentă şi susţinută de mai multă vreme. De asemenea, liderul liberalilor a precizat că intrarea lui Iohannis în partid nu va afecta proiectele şi angajamentele pe care PNL le-a făcut în USL. Mai mult decât atât, Antonescu a spus că, având în vedere că se apropie congresul partidului, nu ar vrea să fie ratată ocazia de a-l avea pe Klaus Iohannis în conducerea formaţiunii. În această situaţie, „neamţul” a anunţat că va renunţa la funcţia de preşedinte al FDGR dacă este ales în conducerea PNL. Înscrierea lui Klaus Iohannis în PNL a fost comentată şi de alţi oameni politici. Unul dintre aceştia este copreşedintele USL Victor Ponta, care a afirmat că Iohannis este un mare câştig pentru PNL şi USL. La rândul său, analistul politic Emil Hurezeanu crede că adeziunea lui Johannis la PNL îi foloseşte lui Crin Antonescu. ”Este o mişcare bună, pe planul imaginii, întărind poziţia lui Antonescu, înaintea Congresului”, a spus Hurezeanu.