Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, face, astăzi şi mâine, o vizită la Bucureşti, având programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi cu ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Conform MAE, programul vizitei va mai include întrevederi la nivelul comisiilor de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a Camerei Deputaţilor, la Ministerul Muncii şi la Agenţia Naţională pentru Romi, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai autorităţilor locale. Vollebaek va participa, totodată, la o masă rotundă organizată de Centrul de Politici pentru Roma şi Minorităţi (Policy Center for Roma and Minorities) din Bruxelles, la care vor lua parte reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. Ambasadorul Vollebaek deţine funcţia de înalt comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale din 7 iulie 2007, până la acea dată fiind diplomat de carieră în cadrul MAE norvegian.