Kortyan, la un pas de podium la Cupa României la scrimă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kortyan, la un pas de podium la Cupa României la scrimă

Sport 11 Iunie 2011 / 00:00 518 accesări

Sala Tomis din Constanţa a găzduit vineri una dintre competiţiile de top pe plan intern la scrimă, Cupa României în proba masculină de spadă, la individual seniori. Peste 50 de sportivi s-au înscris la startul întrecerii, printre care şi mai mulţi constănţeni, de la CS Farul şi CSS1. Cel mai aproape de trofeu a ajuns Cosmin Kortyan (CS Farul), sportiv pregătit antrenoarea Mihaela Ion, care a fost la un pas de a urca pe podium. Învins în penultimul act, Kortyan a luptat pentru medalia de bronz, dar a pierdut disputa cu Alexandru Nistor (CSM Tg. Mureş), cu 11-15. Trofeul i-a revenit lui Adrian Pop (CSM Satu Mare), învingător la mare luptă, 15-13, în faţa lui Arkosi Bertalan (CSM Satu Mare). „Este o performanţă bună, mai ales că vine după un an cu rezultate mai slabe la întrecerile interne. Se putea şi mai bine, dar sperăm să obţinem o clasare mai bună pe echipe”, a spus Mihaela Ion. În 16-imi au mai ajuns doi constănţeni, Dumitru Costăşuc, pe locul 15, şi Ionuţ Cristian, pe locul 22, ambii antrenaţi de Gheorghe Horia. Sâmbătă, tot în sala Tomis va avea loc Cupa României în proba masculină de spadă, pe echipe, iar duminică, a 15-a ediţie a Cupei “Farul - Memorial Paul Călin”.

Taguri articol


12