Kosovo nu este pregătit pentru un dialog cu Serbia, prevăzut să se desfăşoare sub auspiciile UE, din cauza crizei provocate de demisia preşedintelui Fatmir Sejdiu, a declarat preşedintele interimar, Jakup Krasniqi, citat ieri de cotidianul ”Lajm”. Priştina şi Belgradul au convenit, în septembrie, la presiunea comunităţii internaţionale, să deschidă un dialog cu privire la problemele rămase nerezolvate de la proclamarea independenţei Kosovo, în 2008. Acest acord de principiu a fost urmat în Kosovo de o criză politică, declanşată la sfârşitul lui septembrie de demisia lui Sejdiu, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale care i-a interzis să fie şi preşedintele partidului său şi şef al statului. Alegerile legislative au fost fixate la 13 februarie, dar Parlamentul kosovar se va reuni astăzi pentru a examina o moţiune de cenzură depusă împotriva guvernului minoritar al premierului Hashim Thaci. Dacă moţiunea obţine 61 de voturi din 120, Krasniqi, care este preşedintele Parlamentului kosovar, va trebui să convoace alegeri legislative care să aibă loc până la sfârşitul anului. ”Dacă vom avea alegeri extraordinare, va fi legitim ca dialogul să înceapă după formarea noilor instituţii”, a declarat Krasniqi.
Nicio dată nu a fost fixată pentru deschiderea dialogului, dar presa locală a anunţat recent că Thaci a acceptat să se întâlnească cu oficiali sârbi în pofida crizei politice. Independenţa Kosovo, pe care Belgradul refuză să o recunoască, a fost recunoscută până în prezent de 71 de ţări, între care SUA şi 22 dintre cele 27 de state membre ale UE.