Considerat drept cel mai sexy artist grec al momentului, interpretul Kostas Martakis este încă o vedetă internaţională care s-a îndrăgostit de... Mamaia. Grecul a susţinut un concert în minivacanţa de 1 Mai într-un club din staţiune, iar sâmbătă revine la malul mării, unde va susţine, după miezul nopţii, un concert pe scena clubului Ego. Preţul unui bilet la acest eveniment este de 20 de lei.
Kostas este un adevărat sex-simbol în lumea showbiz-ului internaţional, care a cucerit inimile a numeroase domnişoare din întreaga lume, datorită aspectului său fizic şi nu în ultimul rând vocii. La vizita sa de la începutul sezonului estival, grecul a recunoscut că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume, însă nu a dat detalii despre viaţa sa personală, păstrând discreţia şi în prezent. El a mai susţinut concerte şi anii trecuţi în România, însă doar la Bucureşti.
Konstantinos „Kostas” Martakis s-a născut pe 25 mai 1984 şi a devenit cunoscut odată cu show-ul de televiziune „Dream Show” de pe Alpha TV Grecia, din anul 2006. Până în prezent, artistul a lansat trei albume, s-a clasat pe locul al II-lea la selecţia naţională pentru Eurovision, în 2008 şi a participat, anul trecut, la varianta greacă a emisiunii „Dansez cu tine”.