DESANT DNA La începutul lunii aprilie, procurorii DNA au făcut raiduri între Constanța și București în speranța că îl vor aresta pe primarul Constanței, Radu Mazăre, care era acuzat de luare de mită de la firma care a construit Campusul social Henri Coandă, asta în contextul în care, la prima licitaţie pentru lucrările la campus, nu s-a prezentat NIMENI. Numeroși mascaţi au descins, simultan, în casa primarului Constanţei, Radu Mazăre, în locuinţele fratelui şi mamei acestuia, în Primăria Constanţa şi în două locaţii din Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa. Atunci, DNA a trimis un pluton de opt mascaţi să-l ridice pe Mazăre de pe terasa din parcul Herăstrău şi să-l care cu duba la sediul DNA din Capitală. Primarul Constanţei a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, procurorii cerând Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) arestarea preventivă a lui Radu Mazăre pentru 30 de zile. Din lipsă de probe, instanța supremă a respins cererea DNA, Mazăre fiind cercetat în stare de libertate.
CERERE RESPINSĂ Cazul lui Mazăre a fost judecat la ÎCCJ de Rodica Cosma, magistrat care a ”îndrăznit” să facă notă discordantă şi dea o sentinţă care nu a plăcut șefului DNA, Codruța Kovesi. Ea a sesizat, la 28 aprilie, Inspecţia Judiciară din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cerând sancționarea Rodicăi Cosma pe motiv că nu l-a arestat pe primarul Constanței. Kovesi a acuzat judecătoarea că și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență și că a utilizat termeni inadecvați în cuprinsul hotărârii judecătorești dispuse în cazul lui Mazăre. Ce a constatat Inspecția Judiciară scrie negru pe alb într-un răspuns al CSM la o adresă formulată de Neptun TV: ”Nu sunt indiciile niciunei abateri disciplinare a judecătoarei Rodica Cosma”. ”Verificările prealabile efectuate în cauză nu au evidenţiat indicii privind săvârşirea unor încălcări ale normelor Codului Deontologic, de natură să atragă luarea unor măsuri de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că, prin rezoluţia din 13 iunie, s-a dispus clasarea sesizării”, se arată în adresa CSM.
OPINIE Avocatul Cătălin Dancu, care îl reprezintă pe primarul Constanței, a explicat că DNA a încercat să intimideze magistraţii, un lucru grav pentru sistemul judiciar. ”Decizia Inspecţiei Judiciare e clară. Judecătorul Rodica Cosma a procedat legal, deci DNA nu a avut nicio bază legală să reclame”, a spus Dancu. El a afirmat că lucrurile nu ar trebui să rămână aşa, iar dacă statul de drept funcţionează, procurorii care au reclamat-o pe judecătoare ar trebui să răspundă. ”Cred că Inspecţia Judiciară ar trebui să se autosesizeze şi să analizeze cum pot procurorii DNA să recurgă la astfel de metode împotriva unui judecător. Sper ca Rodica Cosma să nu lase lucrurile aşa şi să îşi apere reputaţia, iar de la acest comunicat de presă, să înceapă ancheta”, a conchis Dancu.