Cu toții ne așteptam ca, înaintea alegerilor prezidențiale, să se întețească anchetele derulate de DNA împotriva oamenilor care-l atacă pe președintele Traian Băsescu. Numai că nu ne așteptam ca acest lucru să fie recunoscut oficial chiar de șeful DNA, Laura Codruţa Kovesi. Într-un interviu pentru publicaţia „Der Standard“, Kovesi a afirmat, nonșalantă, că numărul de dosare se va dubla până la finalul acestui an. Întrebată câte dosare a soluţionat DNA până acum, Laura Codruţa Kovesi a spus că ”în 2013 au fost finalizate 4.183 de dosare şi au trecut la faza judiciară”. ”Pentru sfârşitul lui 2014 estimăm un număr dublu de asemenea dosare. Nu există dosare motivate politic. Sunt investigaţii împotriva parlamentarilor de la toate partidele şi miniştrilor din toate guvernele. Sunt multe dosare care vin tot de la politicieni şi nu sunt bazate pe iniţiativa DNA. Ci pe plângeri făcute uneori de colegii de partid sau foşti colegi de partid ai politicienilor respectivi. Parlamentul a respins în acest an, fără excepţie, cererile noastre de arestare a parlamentarilor. Aici este foarte interesant că această cooperare funcţionează foarte bine, independent de apartenenţa la un partid - cererile noastre au fost respinse în egală măsură pentru parlamentari aflaţi la guvernare sau în opoziţie”, a conchis Kovesi. Însă este interesant de urmărit ce partid va fi ”premiantul” DNA în materie de dosare penale.