Kovesi şi Morar, încă 90 de zile de şefie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizia CSM

Kovesi şi Morar, încă 90 de zile de şefie!

Justiție 07 Septembrie 2012 / 00:00 457 accesări

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, vor ocupa în continuare aceste funcţii încă trei luni de acum încolo ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit Lumeajustitiei.ro, pe 10 iulie, în timp ce Traian Băsescu era suspendat din funcţia de preşedinte al României, CSM a emis o decizie prin care numirea procurorului general al României şi a şefului DNA durează 90 de zile de la propunerea făcută de ministrul Justiţiei, faţă de 15 zile cât era prevăzut până acum în lege. „CSM şi-a adjudecat dreptul de a aviza când vrea pe viitorii şefi ai Parchetelor, transformaţi în candidaţi”, conform Lumeajustitiei.ro. În acest context, noul ministru al Justiţiei nu mai deţine puterea deplină în numirea şefilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi DNA, prerogativele fiind preluate de CSM. În fapt, aceste numiri trebuie să treacă prin trei compartimente ale CSM, pentru fiecare fiind stabilit un termen de 30 de zile pentru rezolvarea lucrării. Înainte de aceste modificări, întreaga procedură trebuia să dureze maximum 15 zile.

PAŞII NUMIRII Primul pas stabilit de CSM este depunerea propunerii ministrului Justiţiei la CSM, însoţită de un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, un CV al candidatului, 10 lucrări ale acestuia şi orice înscrisuri relevante. Avizarea propunerii se face de către Secţia pentru procurori din cadrul CSM. Conform procedurii, Direcţia de resurse umane şi organizare - Serviciul resurse umane pentru Parchete întocmeşte un referat în care se va consemna evoluţia carierei profesionale a candidatului, inclusiv calificativele şi sancţiunile primite în ultimii trei ani, îndeplinirea condiţiei de vechime şi depunerea declaraţiilor prevăzute de lege. Conform noilor modificări, aceeaşi Direcţie întocmeşte referatul în termen de 30 de zile, în loc de 15 zile, cât era prevăzut până la 10 iulie. Urmează susţinerea interviului în faţa Secţiei pentru procurori, iar în conformitate cu noile reguli impuse, membrii acestei Secţii analizează lucrările încă 30 de zile de la data întocmirii lor. Ulterior, hotărârea este adoptată de Secţia pentru procurori prin vot secret şi direct. Apoi, urmează alte 30 de zile de la data pronunţării, timp în care Secţia pentru procurori trebuie să redacteze hotărârile adoptate.



12