Actorii Robert Pattinson şi Kristen Stewart, starurile francizei ”Twilight / Amurg” s-au despărţit din nou, la mai puţin de un an după aventura pe care aceasta a avut-o cu un regizor de la Hollywood. Starul britanic de 27 de ani a decis să o ierte pe Kristen Stewart şi să se împace cu ea, după ce actriţa de 23 de ani a avut, în vara anului trecut, o aventură cu Rupert Sanders, regizorul peliculei ”Snow White and the Huntsman / Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător”, în care aceasta a jucat rolul principal. Se pare însă că cei doi actori, care au o relaţie de patru ani, au decis să se despartă din nou.
Actriţa a fost fotografiată săptămâna trecută în timp ce părăsea foarte supărată imobilul din California în care locuia cu actorul britanic. Totuşi, surse au declarat pentru revista ”People” că despărţirea ar putea fi de scurtă durată. Actorul britanic a părăsit, în vara anului trecut, vila din Hollywood în care locuia cu iubita sa, după publicarea în presa americană a unor fotografii în care aceasta apărea în ipostaze intime alături de regizorul de film Rupert Sanders, de 42 de ani. În luna iulie 2012, Kristen Stewart a anunţat public că îşi cere scuze pentru relaţia nepotrivită pe care a avut-o cu Rupert Sanders, însurat şi tată a doi copii. Ulterior şi Rupert Sanders a dat publicităţii un comunicat de presă în care şi-a prezentat scuze publice. La câteva luni după aceea, Robert Pattinson a fost de acord să continue relaţia cu Kristen Stewart, declarând că a iertat-o pe iubita lui pentru ”o greşeală prostească”. Cei doi actori s-au mutat din nou împreună şi au locuit într-un apartament de lux din Los Angeles.