Kureș, tir cu arcul și concurs de călărie la Festivalul Internațional TOI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Duminică, la Techirghiol

Kureș, tir cu arcul și concurs de călărie la Festivalul Internațional TOI

Sport 24 Septembrie 2018 / 14:18 1211 accesări

Uniunea Democrată Tătară, în colaborare cu Departamentul pentru Relații Interetnice, Primăria Orașului Techirghiol, Asociația Turcilor Osman Gazi și Partida Romilor Pro-Europa, va organiza duminică, 30 septembrie, la Techirghiol, Festivalul Internațional TOI. Anul trecut a fost organizat evenimentul internațional Kurultai, iar în acest an organizatorii au decis să reediteze evenimentul. „Am redenumit acest frumos eveniment din două considerente, dar îl vom detalia pe cel mai important: Kurultai este o adunare mondială a tătarilor și sperăm ca în viitor să reușim acest lucru. Toi este același eveniment, dar o adunare la o scară mai mică. Deși acum au răspuns afirmativ 14 țări, mai multe decât anul trecut, când am reunit doar 4 țări, vrem ca doar evenimentele cu sute de mii de participanți să fie denumite Kurultai și obiectivul acesta îl vom atinge în maxim 3 ani”, au declarat organizatorii.

TOI este echivalentul Kurultaiului și celebrului Naadam și înseamnă „cele trei jocuri”, Kureș (3 stiluri, dintre care unul al armatei lui Genghiz Han), tir cu arcul (arc tradițional tătăresc) și concurs de călărie, fiind declarat în 2010 de către UNESCO ca făcând parte din lista „Patrimoniului cultural intangibil al umanității”.

„Întregim aceste jocuri cu mâncăruri tradiționale și un aer medieval. Am folosit un termen care are o arie de cuprindere mult mai largă și are următoarele sensuri: adunare, festivitate, jocurile și nuntă”, au anunțat organizatorii.



12