Kureşul este pe cale să devină sport de performanţă în România. Reprezentanţii UDTTMR au demarat procedurile în acest sens, iar la sfârşitul săptămânii trecute, o delegaţie din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) a participat la prima vizionare din cele trei, câte sunt obligatorii prin lege, pentru a se da sau nu aviz favorabil pentru recunoaşterea ramurii sportive „kureş”. Delegaţia a fost formată din doi consilieri ai MTS. Cei doi au asistat la competiţiile organizate de UDTTMR în localităţile 23 August, Tuzla şi Topraisar. Reprezentaţii UDTTMR spun că cei doi consilieri au ţinut să evidenţieze buna organizare a competiţiilor şi faptul că, urmare a amplorii pe care o au aceste competiţii, şansele sunt foarte mari pentru kureş să se transforme dintr-un sport tradiţional într-unul de performanţă.
PAŞI Consilierii MTS au precizat că până la finalul anului se vor organiza şi celelalte două vizionări, după care se va întruni comisia în vederea acordării avizului. Odată primit avizul favorabil, vor urma trei ani de organizare propriu-zisă a federaţiei, cluburilor sportive, precum şi legitimarea sportivilor. Dacă va intra în categoria sporturilor profesioniste, kureşul va fi primul sport tradiţional care va ajunge la acest nivel. „Kureşul este un sport tradiţional, este specific tătarilor, dar la competiţiile organizate de noi se înscriu din ce în ce mai mulţi concurenţi de diferite etnii. Am reuşit ca, cel puţin în Dobrogea, să îl promovăm la o scară foarte largă. Trecerea kureşului de la statutul de sport tradiţional la cel de sport de performanţă este o dorinţă mai veche a noastră. Acum, odată demarate demersurile, sperăm ca până la finalul anului să primim avizul favorabil din partea ministerului. Este un pas important pe care îl vom face în lumea sportului, atât la nivel naţional, dar şi la nivel internaţional”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.