Celebra cîntăreaţă de origine australiană Kylie Minogue va concerta, în această seară, pentru publicul din România, evenimentul urmînd să aibă loc pe Stadionul Cotroceni din capitală. Kylie va urca pe scenă însoţită de un band live şi de o nouă trupă de dansatori. La spectacolul din această seară sînt aşteptaţi peste 20.000 de oameni.
Intrarea publicului în incinta stadionului se va face între orele 16.30 şi 20.00, iar din cauza faptului că există doar două căi de acces, pentru a evita aglomeraţia, organizatorii le recomandă spectatorilor să vină la concert cît mai devreme. De asemenea, va fi interzisă intrarea în stadion cu camere foto, video şi aparate de înregistrat audio profesionale, sticle, pahare, recipiente din plastic, mîncare, băutură, droguri, arme şi obiecte periculoase.
Concertul divei face parte din turneul „KylieX 2008”, care se anunţă a fi cel mai extravagant şi mai costisitor din întreaga sa carieră. Turneul „KylieX 2008” a debutat în Bercy Arena din Paris, cu un show incendiar, care a durat mai bine de două ore, în faţa a 15.000 de spectatori.
Kylie Minogue şi-a început cariera ca actriţă cu un rol în serialul australian „Neighbours”. După succesul primelor două single-uri, „Locomotion”, care a staţionat pe primul loc în topul australian timp de şapte săptămîni şi „I Should Be So Lucky”, care a impus-o în topurile din lumea întreagă, Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii. Hit-uri precum „Where the Wild Roses Grow”, în duet cu Nick Cave, „Spinning Around”, „Kids”, în duet cu Robbie Williams, „On a Night Like This”, „Can\'t Get You Out of My Head”, „Come into My World” sau „I Believe in You” i-au adus lui Kylie vînzări de peste 40 de milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum şi o poziţie de top în rîndul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.