Kylie Minogue la primul interviu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kylie Minogue la primul interviu

Monden 05 Iulie 2006 / 00:00 955 accesări

Cîntăreaţa australiană a vorbit pentru prima dată într-un interviu televizat despre şocul pe care l-a trăit cînd a fost anunţată de medic că are cancer la sîn. "Am simţit că mă prăbuşesc cînd mi s-a spus că am cancer", a spus Kylie Minogue. "În momentul în care medicul mi-a spus acest lucru, am amuţit. Mama şi tata erau cu mine. Şi apoi toţi ne-am prăbuşit", a adăugat vedeta australiană, precizînd că primul ei gînd a fost să se urce în avion şi să plece, dar a fost oprită de tatăl ei.

Interviul fi difuzat pe 16 iulie, pe Sky News, împreună cu extrase din jurnalul pe care Kylie Minogue l-a ţinut în perioada în care a fost operată la sîn şi a urmat chimioterapie şi radioterapie. În vîrstă de 38 de ani, cîntăreaţa a declarat într-un alt interviu pentru un ziar australian că a trebuit să parcurgă "un drum dificil şi lung pentru a învinge boala". În prezent, cîntăreaţa se află în remisie totală, conform spuselor surorii acesteia, Dannii, iar turneul mondial pe care a trebuit să-l întrerupă din cauza bolii va fi reluat în luna noiembrie. Tot în toamnă, vedeta va lansa un nou album pe care îl înregistrează acum la Paris.

Taguri articol


12