L. Trocsanyi: „Pentru mine independenţa judecătorilor este o stea polară a democraţiei“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

L. Trocsanyi: „Pentru mine independenţa judecătorilor este o stea polară a democraţiei“

Externe 14 Mai 2018 / 17:23 534 accesări
Ministrul ungar al justiţiei, Laszlo Trocsanyi

Ministrul ungar al justiţiei, Laszlo Trocsanyi

Guvernul ungar intenţionează să creeze un nou tribunal consacrat problemelor legate de administraţia publică, a indicat luni ministrul ungar al justiţiei, Laszlo Trocsanyi, în pofida temerilor opoziţiei privind o creştere a influenţei politice asupra magistraţilor, relatează Reuters. Guvernul de dreapta al premierului Viktor Orban, reales luna trecută cu o largă majoritate, a încercat iniţial să înfiinţeze o astfel de instanţă în 2016, dar Curtea Constituţională a blocat atunci iniţiativa, aminteşte Reuters. Ministrul justiţiei a respins luni preocupările în sensul că guvernul va instala în noul tribunal judecători loiali guvernului Orban. "Pentru mine independenţa judecătorilor este o stea polară a democraţiei", a declarat ministrul într-o audiere în comisia pentru justiţie a parlamentului. "Cred că a venit timpul să finalizăm misiunea (de a înfiinţa noul tribunal), a adăugat Trocsanyi, precizând că departamentul său va elabora un proiect care va linişti temerile partidelor de opoziţie. După alegerile legislative de luna trecută, formaţiunea conservatoare Fidesz a premierului Viktor Orban dispune de majoritatea de două treimi necesară pentru crearea noii curţi.

Ungaria a intrat în vizorul Bruxellesului în legătură cu situaţia statului de drept, similar cu colega sa din Europa Centrală, Polonia. Orban, care în aprilie a obţinut al treilea mandat consecutiv de patru ani cu o platformă antiimigraţie, a intrat în ultimii ani în coliziune cu UE pe diferite teme, inclusiv limitări ale libertăţii presei şi pensionarea anticipată a judecătorilor. Laszlo Trocsanyi a menţionat că tribunale ale administraţiei publice există în mai multe ţări ale UE, între care Republica Cehă, Austria şi Germania, unde acestea funcţionează bine, şi a subliniat că nu există motive să nu poată face acest lucru şi în Ungaria. "Tribunalele sunt complet independente de Ministerul Justiţiei", a mai dat asigurări ministrul ungar.



12