La bucătărie! Ce poate găti singur copilul tău?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La bucătărie! Ce poate găti singur copilul tău?

Culinar 02 Martie 2018 / 16:00 4923 accesări

Vine o vreme când putem avea încredere să ne lăsăm copiii să gătească singuri diferite feluri de mâncare. Există preparate simple pe care ar trebui să le poată face după vârsta de 10 ani fără ca tu să nu participi deloc. Bine, poate doar la curățatul bucătăriei! Dar ce mândrie mai mare să ai decât că ți-a gătit copilul ceva!

1. Smoothie

Fructe, lapte vegetal sau de origine animală, semințe, frunze sau orice îi trece copilului prin cap, poate fi pus în blender și gata smoothie-ul. Poate dacă îl lași pe el să prepare băutura, îl vei convinge să guste din ingrediente pe care până atunci nici nu voia să pună gura. Copilul îl poate prepara fără să folosească aragazul, așa că este în deplină siguranță.

2. Piureuri sau sosuri

Guacamole și humus sunt două feluri de mâncare care pot fi făcute de copii, fără nicio problemă. Mai trebuie să le și placă. Dacă avocado nu face parte din preferințele multor copii, humusul poate constitui o cină perfectă alături de o salată.

3. Ouă

Ouăle fierte sau omleta sunt cele mai la îndemână atunci când vine vorba de copii-bucătari. Omleta este cea mai ofertantă pentru că poate pune în ea brânzeturi, carne sau alte ingrediente care-i plac și care la final vor face mâncarea mai savuroasă.

4. Quessadilla

Dacă ai în casă niște tortilla, ai rezolvat mare parte a problemei. Orice copil poate întinde pe ea niște brânză și, dacă vrea ceva mai sofisticat, poate pune și niște legume sau carne. O poate mânca așa sau, dacă crezi că a trecut la nivelul următor, o poate încălzi la cuptorul cu microunde.

5. Paste

Copiilor le plac pastele și, dacă le fac ei, cred că le vor plăcea și mai mult. Fierberea lor nu trebuie să fie o problemă pentru un copil trecut de 10 ani. Cea mai simplă variantă ar fi să le amestece cu orice fel de brânzeturi ai prin frigider sau să folosească sosuri gata făcute. Și sosul de roșii preambalat este o soluție bună pentru un copil aflat la început de drum într-ale gătitului.

6. Orez

Nici fieberea orezului nu ar trebui să fie o problemă pentru un copil mai mare, atâta timp cât îi explici de la început ce are de făcut. În el poate adăuga carnea rămasă de la prânz sau cină, puțin ulei, usturoi, chiar și un morcov și are o masă hrănitoare.

Taguri articol


12