În Luna Cadourilor, Moș Crăciun se mută la Constanța. Din 1 decembrie, copiii, părinții, bunicii și, în general, toți cei care cred în povești, minuni, zâne și spiriduși au ocazia să evadeze din rutina cotidiană în Tărâmul Magic al Crăciunului. Aceasta este tema Orășelului Copiilor de anul acesta, un eveniment-concept în premieră pentru România, care va avea loc în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie. Până în 30 decembrie, cei care trec pragul Tărâmului Magic al Crăciunului au ocazia să îl cunoască pe Moș Crăciun, alături de spiriduși, reni și personajele din basmele copilăriei sau din poveștile moderne.
LOCUL UNDE POVEȘTILE PRIND VIAȚĂ
Vizitatorii vor putea chiar să facă parte din poveștile ce vor prinde viață, grație actorilor profesioniști care vor intrepreta scene cunoscute din povești nemuritoare, într-o manieră interactivă. „Din simplu public, cei mici, dar şi însoţitorii lor de toate vârstele vor deveni parte din poveştile care se rescriu în chiar momentul desfăşurării acţiunii, devenind parte din legenda personală a fiecăruia dintre participanţi şi transformându-se în amintiri de neuitat. Scena evenimentului, cel mai frumos castel de poveste din toate timpurile, va găzdui spectacole şi evenimente pentru copii, trupe renumite la nivel naţional şi multe alte surprize”, spun cei de la Fundația Umanitară „Clopot”, organizatorul evenimentului.
ACTIVITĂȚI EDUCATIVE ÎN ATELIERELE LUI MOȘ CRĂCIUN
Copiii vor putea participa la mult mai multe activități care le vor pune imaginația la încercare. De exemplu, în atelierele lui Moş Crăciun, copiii vor fi antrenaţi în multiple activităţi educative şi artistice. Îi vor scrie scrisori Moşului, vor deveni bucătari, actori, dansatori, jurnalişti la Gazeta Moşului, vor învăţa să deseneze, să picteze, să realizeze accesorii de Sărbători, să scrie şi să citească poveşti sau să facă jucării. Tărâmul Magic al Crăciunului se deschide în 1 decembrie și va putea fi vizitat până în 30 decembrie.