Cota redusă de TVA de 9% va fi aplicată și asupra serviciilor accesorii cazării în structurile turistice, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total - prânz, cină, gustările dintre mese și servicii de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistică, potrivit unui proiect de act normativ pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal. Modificarea normelor este determinată de completarea Ordonanței de Guvern 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, în sensul definirii de către legislația specifică a noțiunii de cazare. Un nou articol introdus în OG 58/1998 precizează tipurile de cazare în structurile turistice: cazare fără mic dejun, cazare cu mic dejun (servicii de cazare și asigurare a micului dejun, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total), cazarea cu demipensiune (servicii de cazare, de asigurare a micului dejun și a prânzului sau a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total), cazare cu pensiune completă (servicii de cazare și asigurare a micului dejun, prânzului și a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total) și cazarea cu „all inclusive” (combinația prestabilită a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun, a prânzului, a cinei, a gustărilor dintre mese și a oricăror altor servicii de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistică, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total). Proiectul de act normativ corelează, practic, normele de aplicare a Codului Fiscal cu ultimele modificări ale legislației specifice în domeniul turismului. „În vederea delimitării sferei de aplicare a cotei reduse, se impune precizarea că aceasta se aplică pentru serviciile de cazare prestate de structurile de primire turistică cu funcțiune de cazare, astfel încât să reiasă că în cazul altor structuri, cum ar fi căminele muncitorești, nu se aplică cota redusă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Cota de TVA de 9% se va aplica și de către persoanele care refacturează servicii de cazare la prețul la care le-au fost prestate de către structurile de primire turistică.