Noul director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CANPMC), Decebal Şerban, şi-a prezentat, vineri, priorităţile pentru scurtul său mandat la conducerea Companiei. „Trebuie să definitivăm mai ales proiectele mari, cum ar fi terminarea lucrărilor la Podul de la Km 0, absolut necesar dezvoltării portului. Aici, lucrările sunt finalizate în proporţie de 60%. Există şi un litigiu din cauza unor proprietăţi şi s-a descoperit că proiectul de finanţare este depăşit. Ar mai fi nevoie de circa 30 milioane euro pentru continuarea lucrărilor, însă totul depinde de modul în care se va finaliza acest litigiu. Urmează finalizarea digului de larg şi deblocarea activităţii noastre pentru că am observat unele dificultăţi în ceea ce priveşte eliberarea actelor ce ţin de noi - acte, avize etc.”, a declarat Decebal Şerban. În ceea ce priveşte relaţia cu angajaţii şi membrii sindicatelor din Port, noul director a precizat că au avut loc întâlniri şi discuţii, iar ultima doleanţă a acestora s-a realizat: adjunctul Vasile Blănaru şi-a dat demisia, pe 7 iunie. Până la acest moment, postul nu a fost ocupat. Totodată, directorul a precizat că a insistat ca Ambroziu Duma - cel ce a asigurat interimatul - să-şi desfăşoare în continuare activitatea la CNAPMC şi, din câte se pare, se gândeşte la o posibilă numire a lui pe funcţia de director adjunct. Cât despre contractul colectiv de muncă şi negocierile care, până acum s-au purtat cu Duma, directorul susţine că nu are încă dreptul de a discuta aceste aspecte cu sindicatele. „Nu am văzut contractul colectiv de muncă. Pentru a putea negocia pe marginea lui, am nevoie de împuternicirea acţionariatului. În şedinţa din 14 iunie, voi cere şi acest acord, pentru a vedea ceea ce se poate negocia, potrivit Legii”, a precizat Decebal Şerban. Conducerea actuală a Companiei nu este definitivă, ţinând cont că Ministerul Transporturilor îşi doreşte implementarea managementului privat.