La Constanţa nu există o criză a medicamentelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La Constanţa nu există o criză a medicamentelor

Eveniment 15 Februarie 2008 / 00:00 545 accesări

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi cei din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) au efectuat controale la patruzeci de farmacii din Constanţa. Directorul CJAS, dr. Liviu Mocanu, a declarat că după primele zile de verificări, în judeţul Constanţa nu se poate vorbi despre o criză a medicamentelor. “Farmaciile verificate au fost trase la sorţi. Concluzia noastră este că nu există o criză a medicamentelor. Farmaciile au medicamentele din liste, insulina există în toate farmaciile şi în cantităţile necesare”, a declarat dr. Mocanu. Echipele au mai verificat două depozite de medicamente şi urmează să mai controleze cel puţin alte patru. “La Constanţa a ajuns şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, care a spus că nici la depozitele de medicamente controlate pînă acum nu există probleme. Producătorii au interes să livreze medicamentele pe piaţă. Există fluctuaţii la cursul valutar, dar din moment ce au făcut un contract, trebuie să îşi asume şi riscurile manageriale”, a precizat directorul CJAS Constanţa. Dacă din punct de vedere al aprovizionării cu medicamente nu sînt probleme la Constanţa, ISS a depistat, în unele farmacii, nereguli în respectarea circuitelor ambalajelor de plastic, igrasie şi condiţii insalubre de depozitare a medicamentelor.

Taguri articol


12