Încă din luna noiembrie a anului 2009, atunci când a fost inaugurată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa una dintre cele mai moderne Clinici de Anestezie Terapie din ţară, graţie sprijinului financiar oferit de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a promis că, la Constanţa, nu o să se mai moară cu zile, iar cel mai bun medic nu va mai fi trenul spre Bucureşti. Dacă în România, în rândul multor politicieni, declaraţiile, pur electorale, bat orice record, la Constanţa, ceea ce preşedintele CJC spunea în urmă cu trei ani continuă să se adeverească. Este clar că pentru atingerea obiectivelor propuse n-a fost deloc uşor, au fost numeroase controverse, mulţi au criticat aspru declaraţiile preşedintelui CJC, mulţi au spus că totul este... „de campanie” şi că CJC nu va realiza nimic pentru Sănătatea constănţeană. În ciuda tuturor, la Constanţa nu se mai moare cu zile, bolnavii nu mai sunt nevoiţi să bată kilometri, cu sufletul la gură, în speranţa că vor găsi ajutor la alte clinici din ţară, întrucât Constanţa nu le putea oferi serviciile medicale de care aveau nevoie. Concret, de la inaugurarea Secţiei de Cardiologie Intervenţională şi a Departamentului Inimii (care funcţionează ca Centru regional de boli cardiovasculare, fără personalitate juridică, având ca scop principal diagnosticarea şi acordarea unui tratament prompt, corect şi informat al pacienţilor cardiovasculari care se adresează SCJU, în conformitate cu standardele, ghidurile şi protocoalele româneşti şi europene în vigoare) - obiectiv realizat exclusiv cu banii Consiliului Judeţean Constanţa - în două luni, medici din ţară veniţi la SCJU, dar şi medici constănţeni au intervenit în cazul a 60 de pacienţi cu infarct miocardic acut, a anunţat, ieri, managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, dr. Dan Căpăţână. Cel mai tânăr pacient salvat de medici are 36 de ani, iar cel mai bătrân, 89 de ani. În ceea ce priveşte mortalitatea, Constanţa a reuşit performanţa să se claseze sub media pe ţară. Dacă media pe ţară în centre similare (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Târgu Mureş, Timişoara) este de 12%, la Constanţa, aceasta este de doar 4%, deci de trei ori mai mică. „Constanţa a reuşit să realizeze o secţie de nivel european, atât în ceea ce priveşte dotarea, cât şi serviciile medicale ce sunt acordate”, a declarat coordonatorul Centrului, dr. Bogdan Mut. El speră ca Ministerul Sănătăţii să acorde ajutor şi unităţii din Constanţa, aşa cum procedează cu alte centre similare din ţară. „S-a lucrat non-stop, s-au realizat investigaţii, în permanenţă, tuturor celor care au avut nevoie”, a declarat managerul dr. Căpăţână.
LA DEPARTAMENTUL INIMII DIN CONSTANŢA SUNT EFECTUATE INVESTIGAŢII MEDICALE SIMILARE CELOR DIN ŢARĂ ŞI DIN STRĂINĂTATE
„Constănţenii trebuie să ştie că există un Departament al Inimii care le salvează vieţile şi că banii lor pentru taxe şi impozite se regăsesc în această mare realizare”, a subliniat dr. Căpăţână.
ÎNAINTE, DUMNEZEU CU MILA Directorul medical al SCJU, dr. Cătălin Grasa, a declarat, la rândul său, că înainte de a funcţiona acest Departament, viaţa bolnavilor atârna de un fir de aţă. Mai exact, se începea cu un tratament medicamentos, se aştepta, după care bolnavii căutau ajutor la medicii din Capitală sau la cei din alte judeţe. Acum, atât graţie profesionalismului cadrelor medicale, cât şi aparaturii din dotare, recuperarea bolnavilor se face rapid, fără leziuni. De menţinat că Centrul deţine un Laborator de angiografie şi cateterism cardiac dotat cu coronaroangiograf de ultimă generaţie, precum şi cu toate echipamentele auxiliare necesare desfăşurării activităţii de cardiologie intervenţională la cele mai înalte standarde actuale. Cum medicii nu sunt Dumnezeu, au existat şi două decese, însă nu în timpul intervenţiilor, dar trebuie precizat că oriunde în lume există şi o rată de insucces după astfel de procedee.
CEL MAI TÂNĂR PACIENT SALVAT, LA CONSTANŢA, UNUL DINTRE MEMBRII TRUPEI „AUTENTIC”
Pe 5 august, cotidianul nostru prezenta cum medicii Departamentului Inimii au salvat viaţa unui tânăr de 36 de ani, Denis Mihai Constantin, binecunoscutul solist al trupei „Autentic”, care concertează şi alături de îndrăgita cântăreaţă Mirabela Dauer. „Dacă în toată ţara autorităţile locale s-ar implica aşa ca aici... Mă interesează omul care realizează ceva pentru om. Aşa este preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu”, a spus, atunci, îndrăgita cântăreaţă. „Ce se întâmplă aici, la Constanţa, cu sprijinul preşedintelui CJC, este minunat şi vreau să-i felicit pentru asta. Şi o spun dezinteresat”, adaugă Mirabela Dauer. „Pot să fac infarct acum, ştiu că aici sunt pe mâini bune”, a glumit solista. Tânărul le-a mulţumit medicilor şi le-a promis că va respecta pe deplin sfaturile primite.